Fârtățeștiul vrea să intre pe lista ultra-selectă a Bisericii


• cea mai mare comunitate rurală din județ a intrat în cursă pentru un loc pe harta turismului monahal și vrea să se alăture Frăsineiului și Bistriței printre posesoarele de moaște sfinte
Edilul liberal vrea să transforme cea mai mare așezare rurală a Vâlcii într-un magnet spiritual pentru pelerini din toată țara. Nicolae Voicescu are de gând să aducă, an de an, pe raza Fârtățeștiului câteva zeci de mii de credincioși iar cea mai scurtă cale este … dobândirea unor moaște de sfinți!
Rețeta este deja dată în lucru, iar planul lui Nicolae Voicescu este foarte clar: „Noi am ridicat, acum câtva timp, o biserică în cel mai înalt punct al comunei noastre. Pe lângă priveliștea absolut încântătoare, locul are și o altă semnificație pentru că, la excavări, au fost scoase și mai multe oase. Nu știm exact proveniența sau vechimea lor dar împreună  cu părintele Cârju am purces la ridicarea bisericii până la statut de mănăstire și chiar mai departe să putem aduce și osemintele unor sfinți. Ideea e că, după ce vom fi parcurs toate etapele birocratice, Schitul să devină una dintre cele căutate locații pentru turismul monahal, pentru că vrem să ne extindem în cel mai scurt timp, să ridicăm și chilii, și spații de parcare, mă rog, tot ce ține de o destinație turistică.”

Despre moaște…

„Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, în amintirea martirilor sau a celorlalţi sfinţi ai Bisericii, ci pentru că moaştele sunt cu adevărat sfinţite, adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască. Proslăvind sfintele moaşte pentru puterea minunată ce le-a fost dată de Dumnezeu, creştinul ortodox cinsteşte însăşi puterea dumnezeiască din ele. Menţinerea osemintelor sfinţilor în stare de incoruptibilitate este privită ca o arvună a nestricăciunii viitoare pe care o vor avea trupurile credincioşilor după înviere. Încă de la începutul creștinismului, ziua în care martirii primeau cununa muceniciei era socotită drept zi de naştere în împărăţia lui Dumnezeu şi era cinstită şi serbată la locul unde erau îngropate sfintele moaşte. Atunci când se reuşea să fie recuperate din mâinile persecutorilor, osemintele martirilor erau aşezate la un loc cuviincios, unde creştinii se adunau să serbeze acolo ziua martiriului şi unde, fără îndoială, săvârşeau Sfânta Liturghie. În epoca apostolică, nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinţilor Apostoli. Mai ales după încetarea persecuţiilor, relicvele sfinţilor au fost căutate, dezgropate, duse cu veneraţie, mai cu seamă în metropole bisericeşti şi reşedinţe episcopale. De cele mai multe ori, descoperirea sfintelor moaște se făcea prin viziuni şi arătări ale duhurilor drepţilor. În urma dezgropării se constată că ele sunt neputrezite, izvorâtoare de bună mireasmă, uneori de mir și vindecătoare de boli sau izgonitoare de demoni. Tot în această vreme, întrucât de timpuriu bisericile se zideau mai ales pe mormintele martirilor, se împărţeau sfinte moaşte la toate bisericile spre a fi zidite în altarele lor. Plecând de la această tradiţie, s-a impus rânduiala ca la temelia ridicării unei biserici să se aşeze sfinte moaşte. La bisericile unde se păstrează sfinte moaște, creștinii vin în pelerinaje. S-a procedat de asemenea şi la transportarea moaştelor din loc în loc, pentru a se înlesni credincioşilor pioşi posibilitatea de a le cinsti după cuviinţă. Cinstirea sfintelor moaşte stă mărturie credinţei că şi trupul, deci materia, se împărtăşeşte şi se imprimă de harul dumnezeiesc, devenind după moarte, purtător de har dumnezeiesc. Acesta este motivul pentru care râvnesc atât de mult credincioşii să sărute şi să se atingă sau să fie în preajma sfintelor moaşte: credinţa profundă că se împărtăşesc de Dumnezeu Însuşi prin mijlocirea harului Său dumnezeiesc, de care s-au împărtăşit sfinţii şi trupurile lor. Trebuie să facem o distincţie clară între Sfintele Moaşte, adică trupurile neputrezite ale unor sfinţi şi conservarea sau mumificarea unor trupuri. Şi unele şi altele sunt neputrezite. Se ştie că în cazul Sfintelor Moaşte nu contribuie nici un om la această stare, lucru dovedit şi de faptul că ele mai au unele calităţi pe care cele mumificate nu le au – un miros deosebit, o mireasmă divină şi sunt făcătoare de minuni. În timp ce mumificarea unor trupuri omeneşti este explicabilă fiindcă este mijlocită de oameni, Sfintele Moaşte depăşesc legile firii – nu omul contribuie la nestricăciunea lor, ci Dumnezeu. În Biserica noastră, cinstirea sfintelor moaşte se face prin: zidirea sfintelor altare ale bisericilor pe moaştele sfinţilor, închinarea, atingerea şi sărutarea sfintelor moaşte; organizarea de pelerinaje la locurile unde se află sfinte moaşte;  procesiune cu sfintele moaşte, pentru anumite trebuinţe (pentru ploaie, la vreme de mari necazuri); instituirea unor zile de sărbătoare în amintirea găsirii sau mutării moaştelor unor sfinţi”, ne învață Biserica.