DSP a ajuns la concluzia: centrele de permanenţă din judeţ şi-au dovedit utilitatea


Centrele de permanenţă din judeţ şi-au dovedit utilitatea, cel puţin aceasta este părerea reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, în urma demarării unor controale. Centrele din Galicea, Milcoiu, Băile Govora şi Călimăneşti au acoperit majoritatea urgenţelor şi au acordat, permanent, asistenţă medicală. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al insti­tuţiei, dr. Luminiţa Apostolescu (foto), s-a constatat că adresabilitatea este constantă în cazul centrelor de permanenţă din Galicea şi Milcoiu, scăzând uşor, în primele două luni din an, la cele din Govora şi Călimăneşti, unde şi numărul turiştilor a fost mai mic. Per total, au fost tratate 5.934 de cazuri, din care transportul cu ambulanţa către spitale s-a realizat doar în 67 de situaţii, adică 3%. Se do­reşte înfiinţarea unui astfel de centru şi-n Olăneşti.

Menţionăm că centrele de permanenţă deservesc şi cetăţenii localităţilor limitrofe: Galicea deserveşte patru localităţi cu 14.000 de cetăţeni şi dispune de şapte medici şi şapte asistenţi medicali, cel din Govora deserveşte şase localităţi, cel din Călimăneşti, trei, iar cel din Milcoiu, cinci localităţi. În mare parte, edilii asigură plata utilităţilor acestor centre, autorităţile din Călimăneşti cheltuind 1.100 lei/lună, în timp ce, la polul opus, în Milcoiu, s-au cheltuit, lunar, 40 lei.