Dragostea în vremea crizei
Parafrazez titlul celebrului roman „Dragostea în vremea holerei”, scris de Gabriel Garcia Marquez, pentru a vă împărtăşi câteva gânduri, în pragul sărbătorii dragostei şi a îndrăgostiţilor la români. Marquez a creat una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din câte s-au scris vreodată. Iubirea reprezintă totul în acest roman. Eroul a făcut curte unei femei timp de cinci decenii. Florentino şi Fermina trăiseră în tinereţe o pasionantă poveste de dragoste. La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viaţa lui s-a sfârşit. Cu toate că a avut forţa să-şi revină şi chiar să aibe succes în afaceri, dragostea lui pentru Fermina a rămas la fel de puternică. După mai bine de o jumătate de secol, Florentino îşi reînnoieşte declaraţia de dragoste în faţa femeii visurilor lui.
O foarte frumoasă poveste de dragoste, numai bună de citit sau de spus într-o zi de Dragobete. Dar ce te faci, că oamenii din ziua de azi sunt în criză. Şi dacă ar fi doar criza financiară, hai, mai treacă-meargă, dar e vorba de o criză morală, a emoţiilor, a sentimentelor, a dragostei. Iubirea şi dăruirea sunt din ce în ce mai puţine, la fel şi respectul. Dar nu este vina crizei, ci mai degrabă a mersului înainte al societăţii. Relaţiile interumane au fost înlocuite de relaţii internaute, „socializare”… din păcate virtuală, de o viaţa sexuală începută de la o vârstă prea fragedă, sau, de multe ori, redusă la gesturi exibate sau mecanice.
Am pus lucrurile materiale mai presus de iubire. Criza ne spune că suntem în deficit financiar, dar de fapt, suntem în deficit de iubire, de energie, de vitalitate şi de bucurie. Am uitat cum e să ne iubim aproapele, am uitat să-L iubim pe Dumnezeu. Iubirea nu se întoarce în sufletele noastre peste noapte, ci printr-o evoluţie lentă, până când vom simţi iubirea, nu doar vom învăţa despre ea.
Astăzi renunţăm prea uşor la iubire. Nu mai punem mare preţ pe ea. Ne caracterizează mai mult invidia asezonată cu micile răutăţi şi o dorinţă puternică de a fi în centrul atenţiei, de a fi faimoşi şi de a avea bani. În goana după bani, preocupaţi de cariere, uităm să ne oprim o clipă şi să privim în sufletul celui de lângă noi. Uităm cât de frumos e să strângi în braţe fiinţa iubită, să râzi şi să plângi cu ea, să priveşti un răsărit de soare în doi. Sunt sentimente care nu se compară cu nimic, care nu vor putea fi niciodată înlocuite cu nimic, nici cu un cont în valută, nici cu cea mai somptuoasă vilă, nici cu ultima limuzină din catalog sau orice alt lucru material. Sunt sentimente care nu vor putea fi niciodată cumpărate, care nu au niciun preţ, oricât de bogat ai fi. Astăzi, partenerii se concentrează pe problemele financiare şi uită de nevoile emoţionale ale celuilalt. E tot mai mult întâlnită acea absenţă a ascultării persoanei de lângă tine, lipsa unui climat de încredere, lipsa speranţei, a sentimentului de siguranţă, reproşurile frecvente, izolarea şi demonstraţiile în care unul din parteneri plasează vina privind situaţia prezentă asupra celuilalt alungă iubirea.
Dragostea este o lecţie ce o înveţi pe tot parcursul vieţii. E trist că în ziua de azi oamenii se feresc de ea şi preferă să se complacă în relaţii banale, lipsite de sens. Grecii păstrează acea legendă străveche care spune că era o vreme când existau oameni perfecţi, care nu aveau nevoie de nimeni şi nimic pentru a se simţi întregi. Atunci, zeii s-au supărat şi au hotărât să-i despartă, împărţind oamenii în bărbaţi şi femei, punându-i să-şi caute fiecare sufletul pereche, cu scopul de a-şi găsi fericirea.
Romantismul personajelor lui Marquez a fost înlocuit azi de raţiune, mai ales atunci când este vorba despre deciziile majore de viaţă, aşa cum este căsătoria. Romanul ne atrage atenţia că suferinţa spiritului pentru dragoste este necesară pentru înobilarea sufletului. Concluzia pe care o tragem este că în vremurile noastre oamenii nu mai au timp, nu mai ştiu să iubească, nu mai au timp sau răbdare să răsfeţe, nu mai ştiu să se uite în ochii persoanei iubite şi să-i „vadă” sufletul.