Dosar penal pentru tăiere şi sustragere ilegală de arbori


Tot miercuri, în jurul orei 10.15, poliţiştii Secţiei nr. 1 Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi asupra faptului că persoane necunoscute au tăiat ilegal 63 de arbori, de esenţă gorun, dintr-o pădure de pe teritoriul comunei Bujoreni. După primele cercetări, au fost identificaţi şi principalii suspecţi ai infracţiunii comise, valoarea prejudiciului ridicându-se la aproximativ 6.000 lei. În acest caz, ancheta oamenilor legii va continua, Vasile M., de 38 de ani, din localitate, fiind acuzat de tăiere şi sustragere ilegală de arbori.