DISPARE SAU NU gospodăria tradițională?


• noi amenzi pentru impunerea altor reguli
După cum vă informam anterior, este interzisă creșterea porcinelor în exploatații în aer liber tip stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri, societăți agricole vegetale. Recent, ANSVSA a proiectat un OUG cu noi reguli pentru creștere porcilor în sistem tradițional care prevede amenzi de până la 8.000 de lei pentru cei care nu iau măsuri de biosecuritate și nu respectă restricțiile impuse de autorități.
„Exploatațiile noncomerciale de porcine achiziţionează porcinele pentru îngrășare și sacrificare pentru consum în gospodăria proprie de la exploatații comerciale, direct sau prin intermediul mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, cu respectarea legislației sanitar-veterinare”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență. În cazul stânelor care cresc porci în aer liber, practică ce devine interzisă, amenda pentru persoane fizice va fi între 1.500 lei și 3.000 lei, iar pentru persoanele juridice, între 3.000 lei și 5.000 lei.

Cine va mai putea crește porci?

Vor avea acest drept persoanele fizice în cadrul exploataţiilor noncomerciale, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA, cu respectarea normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației. Porcinele sunt crescute numai pentru îngrăşare, nu se comercializează, iar reproducția acestora în aceste exploataţii este interzisă. Carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcinelor sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie; persoane fizice în cadrul exploataţiilor comerciale de tip familial, înregistrate în SNIIA, autorizate sanitar-veterinar, care cresc porcine atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare, în baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare, către exploataţii noncomerciale și comerciale de tip familial.
De asemenea, este vorba și despre abatoare, cu respectarea legislației în vigoare; persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, în cadrul exploataţiilor comerciale de tip familial, autorizate sanitar-veterinar; persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, în cadrul exploataţiilor comerciale, autorizate sanitar-veterinar, care cresc în sistem semideschis rase autohtone; persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice în cadrul exploataţiilor comerciale profesionale, înregistrate în SNIIA, autorizate sanitar-veterinar; deţinătorii crescătoriilor de vânat şi/sau complexurilor de vânătoare, înregistrate în SNIIA, autorizate sanitar-veterinar.