De astăzi, sodiștii și minerii au pornit protestele: „Vrem să muncim! Nu să cerșim…”


În această dimineață, aproximativ 500 de salariați ai Ciech Soda România (fosta USG) și ai Sucursalei Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea și-au dat întâlnire în fața Instituției Prefectului pentru un protest la care se anunțase un număr dublu de participanți. De la orele 9.00, manifestanții au dat drumul decibelilor din vuvuzele, goarne și portavoci pentru un vacarm de peste un sfert de oră soldat cu ieșirea prefectului Marin Florian. Din mijlocul nemulțumiților, reprezentantul Guvernului a invitat 10 dintre reprezentanți la o discuție care s-a transformat repede într-un veritabil necrolog al platformei chimice. Dintre sindicaliști a curs cu acuze la adresa autorităților care s-au ascuns, din nou, în spatele hârtiilor trimise către Guvern: „De când a căzut excavatorul, văd că nu a luat nimeni nici o măsură! Eu n-am depus niciodată o plângere penală dar azi o să o fac pentru că vreau să văd și eu care sunt vinovații la acel excavator. Cretinii ăia de la Berbești, directori sau ce dracu au fost, au nenorocit județul! Le-au spus oamenii cu două săptămâni înainte că se duce excavatorul… ei au distrus județul! Azi depun că văd că la CET nu scot pe nimeni, toți sunt fresh, nu e nici o problemă… Și nu e nimeni vinovat!”, au fost vorbele lui Ionel Vâncea, de la Cartel ALFA.
Și mai tăios a fost Nicolae Tomoiu, liderul sindical de la CET Govora: „Vreau și eu să spun ceva: cred că nu asta e realitatea! Noi n-o s-avem, domne, cărbune! Da? O să ne promite CEO că ne dau… dacă noi n-am fost în stare, din luna mai și până acum, să asigurăm, să primim cantitatea de cărbune contractată de 175.000 mii tone, cum putem să credem că-ntr-o lună de zile o să ne vină această cantitate plus 30.000 tone?!Efectiv, nu se poate! Deci nu se poate! Știți cât cărbune-mi trebuie pe zi să funcționez cu două cazane? Vă spun eu: pe timp de iarnă 7.500 tone. De unde iau eu cărbunele ăsta să funcționez și să dau prețul la 122? Ne amăgim degeaba, cărbune nu va mai fi să putem funcționa pe două cazane de cărbune! Da, se putea face asta în luna mai atunci când s-a rupt utilajul, să venim și să luăm o sută de mii, aveam în depozit… dar așa, nu avem cum. Vă spun realitate! Să spunem că vine cărbune… de unde vine cărbune?! Cum îl depozităm și unde? Este timpul prea scurt, v-am spus și data trecută, vă spun mereu: viitorul este gazul! Iar cu prețul la gaz, când spuneți p-aici că scade prețul la gaz… niciodată! De luna viitoare, prețul va crește iar. Cum scade gazul? De ce nu discutăm pe realitate?! De două luni de zile, vă spun că se alege praful de CET, ce măsuri s-au luat? Nici o măsură!”.
După «halta» de la Prefectură, manifestanții s-au mutat în fața legislativului județean unde au încercat să stea de vorbă cu președintele Consiliului Județean Vâlcea, plecat la ora respectivă în București. Mâine dimineață, este așteptat un nou protest în fața celor două instituții.