Dan Voiculescu: „Dacă vor respinge Legea privind TVA de 5 la sută pentru alimente, deputaţii PDL vor condamna la înfometare peste 1 milion de români”


Senatorul Dan Voiculescu s-a întâlnit miercuri la Palatul Parlamentului cu liderii patronatelor şi sindicatelor din industria pâinii, laptelui, fructelor şi legumelor, în cadrul Conferinţei “Pespectivele Industriei Alimentare Româneşti”. Participanţii la acest eveniment şi-au manifestat îngrijorarea pentru creşterea accelerată a preţului la produsele alimentare şi au propus soluţii concrete pentru susţinerea producătorilor autohtoni, pentru reducerea evaziunii fiscale în domeniul alimentar, evaluată la 6 miliarde de euro, precum şi pentru întărirea disciplinei contractuale. La final, Dan Voiculescu a declarat că a iniţiat aceste întâlniri pentru că industria alimentară românească are nevoie de sprijin concret şi urgent. “Dacă nu susţinem producătorii autohtoni, România va fi decimată de criza alimentară mondială. Românii sunt extrem de afectaţi de valul de scumpiri la produsele alimentare. În decurs de un an, preţul real al cartofului a crescut cu aproape 100%. Creşteri alarmante se înregistrează şi la fructe, legume sau zahar. Sunt necesare măsuri legislative şi administrative imediate. Iar dacă regimul Băsescu-Boc nu ştie decât să închidă, să falimenteze şi să distrugă, cineva trebuie să şi construiască. Împreună cu partenerii din industria alimentară avem soluţii pentru scăderea preţurilor la alimente şi pentru susţinerea producătorilor români. Iar prima măsură este chiar reducerea TVA la alimentele de bază pe întreg lanţul de produs. Legea se află în Camera Deputaţilor, iar deputaţii PDL au o imensă responsabilitate. Dacă vor respinge aceasta lege, vor condamna la înfometare peste 1 milion de români. Pe lângă reducerea TVA, am identificat şi alte măsuri extrem de necesare, care vor diminua semnificativ evaziunea fiscală şi vor întări disciplina contractuală. Repet, există soluţii, iar dacă acest Guvern refuză să le aplice, distruge deliberat industria alimentară românească”, a spus Voiculescu.