Cu doar câteva ore înainte de start,Sindicatul „Sodistul” și-a anulat seria protestelor


Cele trei zile de proteste anunțate de către sodiști au fost suspendate cu doar câteva ore înainte de a porni. Anunțul liderului de sindicat, este o frază tipic de nesfârșită: „După lungi dezbateri, Biroul Executiv al Sindicatului «Sodistul», cu unanimitate de voturi, a aprobat ca acțiunile de protest planificate a se desfășura în această perioadă să se desfășoare după data de 15.05.2019, dată la care vom ști exact dacă cantitatea (!) de agent termic furnizată de CET Govora către CSR este sau nu diminuată, precum și rezultatele pe care le vom obține în urma consultărilor ce vor avea loc privind proiectul de concediere colectivă”.