Cu calificarea pe masă: Viitorul Dăești se luptă pentru o promovare istorică în Liga a III-a


După remiza „albă” din prima manșă a barajului pentru promovarea în Liga a III-a, fotbaliștii de la Viitorul Dăești speră să răstoarne „buturuga mică” – AS Milcov – chiar în deplasare. Așa cum ați aflat, campioanele județelor Vâlcea și Olt s-au întâlnit, sâmbăta trecută, într-un meci disputat pe terenul din satul Fedeleșoiu, încheiat cu scorul de 0-0. Rezultatul menține ambele formații cu șanse cât se poate de reale în „ecuația” unei promovări istorice în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc. Spunem asta în contextul în care, la finalul partidei de sâmbătă, oficialii ambelor formații s-au declarat relativ mulțumiți de joc și rezultat, unele obiecțiuni fiind ridicate de către reprezentanții gazdelor de la Viitorul Dăești. Ce-i drept, gruparea campioană a județului nostru a jucat, per total, mai bine decât formația vizitatoare, și-a creat mai multe șanse concrete de gol. Însă balonul s-a „încăpățânat” să intre în poarta echipei campioană a județului Olt, astfel că rezultatul final a fost acela de remiză fără gol. La rândul lor, oaspeții au reclamat faptul că terenul nu s-a prezentat în cele mai bune condiții, gazonul având unele porțiuni cu multă apă, provenite de la ploaia care căzuse cu câteva ore înaintea fluierului de start. Fără să fim răutăcioși, am putea spune că poate tocmai acest aspect i-a ajutat pe fotbaliștii din Olt să nu primească gol, echipa care a încercat să construiască mai mult – Viitorul Dăești – având dificultăți în treimea adversă.

Meciul decisiv se joacă pe sinteticul din Slatina

Partida retur dintre campioanele județelor Vâlcea și Olt este programată sâmbătă, cu începere de la ora 17.30. Meciul nu se va disputa pe stadionul din comuna Milcov, ci pe terenul sintetic din municipiul Slatina. Situația îi poate avantaja pe fotbaliștii gazdelor, care au mai evoluat și în alte rânduri pe acest teren. În plus, jucătorii de la AS Milcov vor avea de partea lor numeroși suporteri, care vor face negreșit deplasarea din comuna lor până în municipiul reședință al județului Olt. De remarcat că suporterii milcoveni au fost prezenți chiar și la meciul tur de la Dăești.
Înaintea partidei de sâmbătă, cu siguranță cea mai importantă din întreaga istorie a clubului din comuna Dăești, oficialii grupării vâlcene rămân destul de încrezători în șansele de a izbuti mult visata promovare. Deși au recunoscut prin vocea primarului George Popolan că o victorie, fie și la un scor minim, i-ar fi ajutat mai mult, dăeștenii sunt de părere că atâta vreme cât nu au pierdut și nici nu au primit gol pe teren propriu, șansele celor două echipe de calificare se mențin în continuare egale. Mai mult, după cum toți cunoscătorii fotbalului pot observa, Viitorul Dăești poate promova în Liga a III-a chiar și în urma unui rezultat de egalitate cu gol marcat pe sinteticul din Slatina. De aceea, este foarte important ca atacanții de la Viitorul să fie într-o formă cât mai bună pentru a puncta cel puțin o dată în poarta celor de la Milcov.

Declarații înaintea partidei de sâmbătă

„Am avut ghinion, am ratat penalty, dar aceasta este viața. Sperăm ca ocaziile să nu se răzbune în meciul retur de la Slatina. Echipa oaspete este una organizată, care mi-a lăsat o impresie bună. Sinteticul va ajuta echipa din Milcov fiindcă acele este terenul pe care aceasta își dispută meciurile. Ce să spun, ne dorim să promovăm, vom da totul pentru asta în meciul retur și sper să avem o mare sărbătoare în comunitatea noastră”, a precizat George Popolan, primarul comunei Dăești.
„Promovarea se va juca. Urmează încă o repriză la Slatina, unde sperăm să ieşim câştigători. La acest scor nu există nici o favorită. Probabil vom fi avantajaţi de terenul sintetic, pentru că noi ne-am jucat meciurile acolo. Însă, spun din nou că la acest nivel și la acest scor nu există o echipă favorită”, a declarat Ionuț Tache, antrenorul formației AS Milcov, la finalul întâlnirii disputate pe terenul din comuna Dăești.

În cinci ani, o singură echipă vâlceană a câștigat barajul de promovare

Ultima întâlnire dintre reprezentantele județelor Vâlcea și Olt în meciurile de baraj organizate pentru accederea în Liga a III-a s-a petrecut în anul 2011. Atunci, într-un baraj disputat într-o singură manșă, Damila Măciuca s-a impus cu 1-0 în fața Recoltei Stoicănești. Partida s-a disputat pe stadionul „Extensiv” din Craiova. Ulterior, în anii 2012, 2013, 2014 și 2015 au urmat eșecuri în meciurile de baraj, Posada Perișani, Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea și Flacăra Horezu (de două ori) cedând în fața reprezentantelor județelor Dolj (de două ori), respectiv Sibiu (de două ori). „Seceta” de patru eșecuri consecutive a fost întreruptă anul trecut, când CS Șirineasa a promovat, la capătul unei duble manșe cu emoții, în detrimentul campioanei din județul Dolj, Tractorul Cetate. Și atunci manșa decisivă s-a disputat în deplasare, așa cum se va întâmpla și anul acesta, în duelul dintre Viitorul Dăești și AS Milcov.