Colţul liric
Colţul liric – rubrica noastră săptămânală de joia, din pagina a 4-a – s-a născut din dorinţa cititorilor iubitori de frumos şi poezie. Ea se adresează, indiferent de vârstă şi statut, tuturor celor ce pot răspunde cu o metaforă la butoniera unui vers. Chiar şi într-un cotidian (poate cu atât mai mult!) versurile publicate intră într-un duet firesc cu cititorul dornic, din când în când, să-şi bucure sufletul cu o adiere de frumos.
Tatiana Scurtu Munteanu
Râuri, voi ce despărțiți
Am în piept un dor prelung,
Pân’ la tine să ajung
Şi la apa ta de sânge
Cu tot dorul să pot plânge
Pe cei ce i-ai dus cu tine
Înecaţi de căzăcime,
Pe care-i mai ţii în viaţă
Fără dreptul la speranţă.
Nistrule, de ce ai fi?
Bine-ar fi de nu te-am şti
Decât apă curgătoare
Şi nu râu ce faci hotare.
Nistrule, de ce eşti frate
Cu Prutul care desparte
Doi copii de-acelaşi neam,
Două frunze de pe-un ram?
Sprijini harta hăcuită
Şi de duşmani stăpânită,
Care nu vor să-ntregească
Limba noastră românească.
Nistrule, apa ta dulce,
Soarta unde ne-o va duce?
Şi ce limbă vor vorbi
Cei ce peste ani vor fi
TATIANA SCURTU MUNTEANU. Coborâtă din dorul Nistrului şi Prutului, în Patria Mamă, Tatiana Scurtu Munteanu s-a aşezat pe malurile Dunării, la Galaţi, unde absolvă două facultăţii: drept şi litere, ca, mai apoi, să îşi continue masteratul tot la Universitatea Dunărea de Jos, în specialitatea „Teoria şi practica textului”. Debutează cu poezie, în antologii, începând de la vârsta de 17 ani. Astfel, în anul 2001 publică primele versuri în culegerea „Cristale”, apărută la Sf. Gheorghe şi tot aici, opt ani mai târziu, va fi publicată în culegerea de versuri „Ipostaze lirice”. Urmează, apoi, publicarea în alte culegeri de versuri, apărute la Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Adjud, Roman, Galaţi. Colaborează la numeroase reviste: Gând Românesc, din Alba Iulia, Oglinda Literară, Noua Provincia Corvina-Hunedoara, Pietrele Doamnei-Domneşti – Argeş etc. În străinătate, publică versuri în numeroase reviste din USA, precum Mioriţa, Clipa; Canada: Observatorul; Belgia: Observatorul, Conexiuni, Starpress ș.a. Câştigă numeroase premii chiar în debutul său, din 2001. Obţine premiul I la concursul „Sextil Puşcariu” organizat la Braşov. Urmează un alt premiu, în acelaşi an, la concursul „Latina Vorba” de la Sf. Gheorghe, ca apoi, tot în 2001, să obţină o menţiune la concursul „Iulia Haşdeu” organizat la Chişinău. După o pauză de un deceniu, urmează Premiul I obţinut la concursul „Poeme pentru viaţă”, organizat la Gherla. În 2012, obţine premiul de excelenţă la concursul „Pe aripi de dor”, organizat la Medgidia. Tot în acest an mai obţine două premii trei la concursul naţional de poezie „Ion Ioanid” şi la concursul internaţional de creaţie literară „Avangarda XXII”.
În 2913, debutează cu volumul „Paralelismul singurătăţii”. Este colaboratoare permanentă la revista lunară de cultură, ştiinţă şi artă „Gând Românesc.” De la Alba Iulia.
Limita spaţiului tipografic din această pagină nu ne permite să analizăm mai profund poezia Tatianei Scurtu Munteanu. O vom face cu alt prilej. Acum, vom rezuma despre poezia: „Râuri, voi ce despărţiţi” pe care o reproducem în acest Colț liric.. Privită în întreaga ei desfăşurare, în ideea din acest poem, respiră un aer de tristeţe. Scenele de fundal se desfăşoară pe întinderea spaţiului şi timpului nostru istoric; asigură o anumită majestate tragică, a episoadelor petrecute de-a lungul secolelor în provincia românească Basarabia. În mintea poetei, născută în oraşul basarabean Călăraşi, se desluşesc numeroase amintiri, reţinând elementele care reprezintă factori decisivi din viaţa românilor din Basarabia: „Nistrule, apa ta dulce,/ Soarta unde ne va duce?/ Şi ce limbă vor vorbi/ Cei ce peste ani vor fi”. Ca şi Eminescu, în „Doina”, de al cărui model poeta se foloseşte, dar limitează spaţiul doar între Nistru şi Prut; ca şi George Coşbuc, în „Doina” sa: „Pe deal românul ară…” ca şi Octavian Goga, în Oltul”, în versurile sale murmură durerea, cade lacrima, creând acea stare psihică care impune jale, plâns, dor, nelinişte (Şi ce limbă vor vorbi/ Cei ce peste ani vor fi?), dar şi revoltă, de aceea credem că putem caracteriza poemul pe care îl publicăm în acest Colț liric drept o elegie a dorului de unire cu fraţii dintre Tisa şi Prut. (Virgil Şerbu Cisteianu)