CENTENAR AUREL ZORLESCU, la Biblioteca județeană


Marți, 3 mai 2022, cu începere de la orele 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea se va desfășura un eveniment prilejuit împlinirea unui veac de la nașterea polivalentului om de cultură, știință și tehnologie Constantin Aurel Zorlescu (s-a născut pe 4 mai 1922 și a plecat dintre noi pe 30 ianuarie 2009). Evenimentul la care facem referire este organizat de Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Județul Vâlcea, de Forumul Cultural al Râmnicului, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea și al Asociației Ecologice a Oamenilor de Știință și Artă – Ecostar 21.
În deschiderea manifestării, vor lua cuvântul prof. Gheorghe Pantelimon – președintele Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Județul Vâlcea și conf. univ. dr. Remus Grigorescu – directorul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea.
Vor prezenta aspecte legate de viața și despre opera lui Constantin Aurel Zorlescu: ing. dr. Mihai Sporiș – vicepreședinte al Asociației Seniorilor, senior editor Intol Press (Mihai Sporiș fiind și moderatorul acestei întâlniri), ing. Petre Cichirdan – director Intol Press, conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr – scriitor și Cezarina Zorlescu – fiica omagiatului Aurel Zorlescu.
La întâlnirea de la bibliotecă vor participa și oameni de cultură și artă care l-au cunoscut și care au scris despre activitatea lui Constantin Aurel Zorlescu.

Să nu uităm cuvintele pline de sens ale lui Aurel Zorlescu

„Sculptez și pictez din dorința de a creea frumosul uman și pentru a rămâne cât mai mult printre voi”, sunt cuvintele memorabile pe care Constantin Aurel Zorlescu le spunea în anul 1981.