Atletul Rareş Toader s-a calificat la Olimpiada de Juniori II din China


Sâmbătă şi duminică, în Baku, capitala statului Azerbaidjan, s-a desfăşurat trialul european pentru calificarea la Jocurile Olimpice de cadeţi la Atletism, eveniment programat în luna august, în oraşul Nanjing din China. Printre cei mai valoroşi atleţi europeni din noua generaţie (juniori II), care s-au întrecut pentru obţinerea puţinelor „bilete” cu destinaţia JO din China, s-au aflat şi doi sportivi legitimaţi la CS Chimia Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre Rareş Toader, care a participat la aruncarea greutăţii şi Cristian Manea, concurent la proba de săritura în înălţime.

Ambii atleţi vâlceni au avut evoluţii foarte bune, demne de nivelul elitei continentale, însă Rareş Toader a strălucit cel mai tare. Cu o aruncare ce a măsurat 21,43 metri, atletul din Călimăneşti a încheiat pe locul al doilea trialul european din Azerbaidjan şi s-a calificat fără emoţii la Olimpiada de la Nanjing. Iată că spusele directorul adjunct al CS Chimia Râmnicu Vâlcea, Lelioara Alexandrescu, despre evoluţia lui Rareş Toader s-au confirmat, atletul vâlcean intrând în posesia mult râvnitului bilet către Jocurile Olimpice din China. Trebuie apreciată şi evoluţia celuilalt sportiv al secţiei Atletism a CS Chimia prezent în Azerbaidjan. Cristian Manea a reprezentat cu mândrie judeţul nostru şi a încheiat de puţin în afara celor cinci locuri din clasamentul final la săritura în înălţime care asigurau prezenţa în China.

La finalul trialului din Azerbaidjan, România se poate lăuda cu unele dintre cele mai bune rezultate la nivel continental. Nu mai puţin de şapte atleţi tricolori s-au calificat la Olimpiada de cadeţi de la Nanjing: Ioana Gheorghe (100 m, 200 m), Carla Sescu (disc), Rareş Toader (greutate), Gabriel Bitan (lungime), Ionuţ Poştoacă (10 km marş), Mădălin Gheban (800 m) şi Alexandru Novac (Suliţă).

Alexandrescu: „Sunt foarte mulţumită de rezultatele lui Rareş. Cred că el poate să câştige o medalie la Olimpiada din China”

Despre performanţa elevului Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, directorul adjunct al Clubului Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea a avut numai cuvinte de laudă. Lelioara Alexandrescu consideră că Rareş Toader este suficient de bine pregătit pentru a câştiga o medalie la Olimpiada de juniori II din China: „Rareş a obţinut din nou rezultate excelente în proba de greutate. El a câştigat medalia de argint la trialul olimpic care s-a desfăşurat în Baku. A aruncat 21,43 metri şi a fost depăşit doar de către un polonez. Oricum, Rareş s-a calificat fără proble­me la Olimpiada din China. Sunt foarte mulţumită de rezultatele lui. Aşa cum v-am mai spus, cred că el poate să câştige o medalie la Olimpiadă în proba de aruncarea greutăţii, poate chiar cea de aur. Este şi meritul bunicului său, Aurel Berbece, care este mereu alături de el. Şi celălalt sportiv al nostru care a fost prezent în Azerbaidjan, Cristian Manea, s-a descurcat foarte bine. El a sărit 2,02 metri în proba sa, a încheiat pe locul unsprezece şi a făcut baremul pentru Olimpiadă”.