„Fetele au avut un an greu. Merită o perioadă de vacanţă”


• susţine Mia Rădoi, antrenor secund HCM Râmnicu Vâlcea

Scăpate de emoţiile retrogradării înaintea barajului ce se dispută în aceste zile, jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea au intrat într-o binemeritată vacanţă. Din câte se pare, pauza va fi una destul de „consis­tentă”, de aproximativ şase săptămâni, reunirea lotului fiind programată în jurul datei de 14 iulie. Aşa cum se cunoaşte, viitorul sezon al Ligii Naţionale va debuta în luna septembrie a acestui an şi va avea paisprezece echipe la start, cu două mai mult decât recent încheiata ediţie competiţională.

„După locul zece pe care l-am obţinut în Liga Naţională, eu zic că un moment de relaxare este binevenit. Fetele au avut un an greu. Merită din plin o perioadă de vacanţă. Nu trebuie să uităm că ele au reuşit să salveze această echipă când poate nimeni nu ne mai dădea şanse. Desigur, este şi meritul conducerii, care a făcut ce a fost omeneşte posibil pentru ca ele să aibă toate condiţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivului. Mă bucur foarte mult că am reuşit să atingem ce ne-am propus în acest sezon. De asemenea, nu trebuie să uităm şi de sprijinul pe care Primăria şi domnul primar ni l-au oferit. Fără acest sprijin, echipa nici nu putea să existe. Iar un oraş ca al nostru, cu o tradiţie foarte mare în handbalul feminin, rămânea fără echipă. Ar fi fost extrem de dureros pentru publicul inimos care a fost alături de noi meci de meci. Este adevărat că nu am avut un buget deloc mare comparativ cu celelalte echipe din Liga Naţio­nală. Însă, trebuie să înţelegem condiţiile grele şi să ne mulţumim cu ce am primit fiindcă putea să fie şi mai rău de atât. Mulţumesc şi eu, pe această cale, domnului primar şi sper ca lucrurile să meargă înainte, iar la anul să ne bucurăm de un rezultat mult mai bun. (…) O parte a fetelor negociază chiar zilele acestea noi contracte cu conducerea clubului. Doar câteva au contracte pentru noul sezon. Deocamdată, nu ştim cu exactitate ce se va întâmpla. Probabil unele fete vor pleca, altele vor rămâne şi cred că vom avea parte şi de câteva noutăţi în lot. Oricum, domnul preşedinte se ocupă de lucrurile acestea. Eu pot să spun că îmi doresc cel puţin trei jucătoare şi în noul sezon. Mă refer aici la Janina Luca, la Roxi Cherăscu şi la portăriţa Stanki”, ne-a declarat Mia Rădoi, antrenor secund Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea.

Janina Luca decide în aceste zile dacă rămâne la Vâlcea

Handbalista cu cele mai multe goluri marcate în primul sezon din istoria HC Municipal va decide, chiar zilele acestea, dacă va semna un nou contract cu formaţia de la poalele Dealului Capela. Cele 188 de goluri înscrise în ediţia recent încheiată a Ligii Naţionale şi locul trei în topul celor mai bune marca­toare i-au „explodat” cota interului râmnicean. Iar Janina Luca are acum oferte de la mai multe echi­pe. Chiar şi în aceste condiţii, conform spuselor pre­şe­dintelui HC Municipal, Toma Pleşa, handba­lista acordă maximă atenţie ofertei venite din partea clubului râmnicean. La rândul său, Janina Luca a declarat recent că va analiza oferta conducerii de la HCM, aceasta având prioritate în faţa celorlalte. Ea a mai adăugat faptul că se simte legată afectiv de colegele sale, dar şi de căldurosul public vâlcean.