Astăzi, la Biblioteca „Antim Ivireanul”, Întâlnirea anuală a secțiunii „Legislație de bibliotecă și pregătire profesională”


De la ora 9.00, astăzi, demarează întâlnirea anuală a secțiunii „Legislație de bibliotecă și pregătire profesională”, din cadrul Asociației Bibliotecarilor din România, eveniment ce va fi marcat în sala de conferințe a Bibliotecii „Antim Ivireanul”. În deschiderea evenimentului, vor rosti alocuțiuni: Remus Grigorescu – directorul Bibliotecii Județene, Andra Bică – inspector școlar general IȘJ Vâlcea, Dumitru Ciobanu – director Casa Corpului Didactic și Georgeta Puranu – președinte ABR – filiala Vâlcea.
Între orele 10.30 și 12.30, vor fi prezentate mai multe lucrări: Cătălina Jianu – Proiectul „…educație și inovație prin CDI” – Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi;  Violeta Gorgota – „O istorie de succes” – Colegiul Național Alexandru Lahovari Rm. Vâlcea; Cornelia Crihana – „Bibliotecile și provocările lor într-o lume în continuă schimbare” – Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Rm. Vâlcea; Valerica Păun – „Peregrin prin lumea cuvintelor” – exemplu de bune practici – Liceul Tehnologic Oltchim Rm. Vâlcea; Mihaela Miroiu – Concursul „Ars Poetica”- modernism și clasicism în operele literare – Școala Gimnaziala Take Ionescu Rm. Vâlcea; Valerica Păunoiu – Cercul de lectură – o provocare pentru societatea modernă – Colegiul Național Mircea cel Bătrân Rm. Vâlcea; Maria Călin – Sunt multe de găsit între coperțile cărților – Școala Gimnazială Anton Pann Rm. Vâlcea;  Mihaela Iorga – Importanța lecturii – Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița; Roxana Chiriac – Studiul în bibliotecă – alternative și provocări – Colegiul Național de Informatică Spiru Haret Suceava. Urmează sesiunea de întrebări, dezbateri, concluzii, propuneri; moderator fiind Luminița Danciu – președinte secțiune „Legislație de bibliotecă și pregătire profesională” din cadrul ABR – Universitatea Petroșani. La final, se va face un tur al orașului, fiind vizitate obiectivele: Statuia Libertății, Parcul „Mircea cel Bătrân”, palatul de Justiție, parcul Zăvoi, Muzeul de Istorie și Muzeul de Artă.