Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 noiembrie 2020

Alte șapte localități vâlcene au probleme din cauza COVID-ului


Instituția Prefectului Județul Vâlcea a anunțat, miercuri seara, că în urma analizei privind evoluția situației epidemiologice din județ realizată de către Direcția de Sănătate Publică, s-a constatat că, în zilele de marți și miercuri, șapte localități din județ au înregistrat creșteri ale ratei de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Pe cale de consecință, în ultima ședință extraordinară, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea au hotărât ca aceste localități să treacă, începând cu data de 23.10.2020, la aplicarea măsurilor prevăzute în H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Cele șapte localități care au înregistrat o creștere a numărului de cazuri sunt: Sălătrucel (3,64), Ștefănești (3,14), Sutești (2,36), Mitrofani (2,11), Orlești (1,72), Galicea (1,62) și Glăvile (1,58).

Ce restricții vor avea cetățenii din aceste localități?

Potrivit prevederilor H.G. nr. 856/14.10.2020, în localitățile în care rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori sunt interzise următoarele:
• organizarea și desfășurarea de activități cu publicul în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
• organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc.), atât în spații închise (restaurante, baruri, cămine culturale, saloane etc.), cât și în spațiile deschise (terase, corturi de evenimente, cămine culturale etc);
• activitatea cu publicul în cazul restaurantelor, cafenelelor din interiorul clădirilor;
• activitatea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.
În localitățile în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3/1000 de locuitori, restaurantele și cafenelele din spațiile închise, precum și operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc vor putea funcționa la 30% din capacitatea maximă a spațiului dacă în localitatea respectivă incidența cumulată este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori și la 50% din capacitate dacă rata de incidență a cazurilor este sub 1,5/1000 de locuitori.

Reguli mai severe și pentru funcționarea școlilor

Tot prin hotărârea CJSU Vâlcea de miercuri seara, unitățile de învățământ din aceste șapte localități care au înregistrat creșteri ale ratei de incidență vor trece de vineri, 23.10.2020, pe scenariile de funcționare prevăzute în legislație. Este vorba despre scenariul roșu (cursuri exclusiv online) pentru unitățile de învățământ din localitățile care au o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori și scenariul galben (cursuri atât față în față, cât și online) pentru școlile și grădinițele din localitățile cu o incidența cuprinsă între 1 și 3 cazuri /1000 de locuitori.
Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele două săptămâni în județul Vâlcea (fără focarele din centrele rezidențiale și spitale) este în momentul de față de 2,49 cazuri noi/1000 de locuitori. Indicele se află în scădere față de luni, 19.10.2020, când s-a înregistrat o rată de 2,52 cazuri noi/1000 de locuitori.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate