Agoră destinată cetățeniei active, inaugurată în Râmnic


• aceasta va funcționa în interiorul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”
Marți, 19 ianuarie, cu începere de la ora 17.00, sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnic va fi locul în care va fi inaugurată prima „agora” din județul nostru destinată dezvoltării cetățeniei active. Agora comunitară poartă un nume reprezentativ – Cuibul Cetățeniei Active – și a fost amenajată în interiorul Bibliotecii Județene de către designerul Ana-Daniela Popescu și voluntarii din proiectul „Al treilea spațiu al cetățeniei active”.
„Asemeni altor centre de resurse deja inaugurate sau în curs de amenajare în biblioteci publice din alte 13 orașe ale țării, Cuibul Cetățeniei Active din Râmnicu Vâlcea urmărește crearea și promovarea unui tip de spațiu care lipsește din societatea românească. Pentru a deveni cetățeni cu adevărat activi, românii au nevoie de locuri în care să se întâlnească, de oportunități pentru a dezbate probleme de interes general, de contexte în care să învețe să comunice şi să colaboreze. Biblioteca Județeană Vâlcea a pus la dispoziție un astfel de spațiu în mod gratuit, iar Fundația Progress l-a amenajat cu sprijinul financiar asigurat prin Granturile SEE 2009-2014, din cadrul programului FOND ONG în România. Astfel, din data de 19 ianuarie, ora 17.00, Cuibul Cetățeniei Active va fi deschis tuturor cetățenilor/grupurilor informale/ONG-urilor/instituțiilor publice și chiar întreprinderilor sociale care aveau nevoie de un loc neconvențional pentru întâlniri de lucru, dezbateri, ședințe, networking, schimb de idei”, se arată în comunicatul transmis de către reprezentanții Progress, fundație care a făcut posibilă înființarea acestei agore comunitare.

Detalii despre proiect

„Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active” este un proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, din cadrul Fondului ONG România, cu o sumă nerambursabilă în valoare de 220.884 euro. Proiectul este implementat de Fundația Progress (www.progressfoundation.ro) în parteneriat cu Biblioteca Națională a României și cu alte 13 biblioteci județene din România. Proiectul a debutat în iulie 2014 și va fi implementat la nivel național până în aprilie 2016. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.al-treilea-spatiu.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.