A doua rectificare bugetară


vladoiu_aurel1„Cu ocazia acestei rectificări vom realiza o mare parte din promisiunile făcute în campanie sau când eram în opoziţie”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. În urma acestei rectificări s-au dat bani după cum urmează: 200 de milioane de lei către autorităţile locale pentru plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu handicap; 400 de milioane de lei către Ministerul Agriculturii pentru ajutorarea celor afectaţi de secetă; aproximativ 629 de milioane de lei pentru plata arieratelor autorităţilor locale, dar şi a altor cheltuieli; au mai beneficiat de-o suplimentare de fonduri Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei, dar şi alte instituţii ale statului. „Banii necesari pentru această rectificare au existat ca urmare a vânzării licenţelor 4G de către Ministerul Comunicaţiilor, dar măririi încasărilor bugetare cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, ca urmare a destructurării sistemului mafiot de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi prin redistribuirea sumelor de bani necheltuite până acum”, a conchis social  – democratul Vlădoiu.