21 decembrie, termen pentru plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în acest sezon rece


Prima plată a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței din acest sezon rece a fost devansată pentru perioada 7 – 21 decembrie, iar prin OUG nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a reglementat acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri populației potențial vulnerabile.

Persoanele care au depus, până pe data de 20 noiembrie, cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri vor primi, în cursul lunii decembrie, suma aferentă ajutorului. O primă plată a acestor ajutoare, însumând aprox.13,5 milioane lei, a fost deja efectuată pentru cetățenii din localitățile care au transmis situația cu beneficiarii de ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri până în 3 decembrie 2012.

Astfel, până la sfârșitul acestei săptămâni vor beneficia de ajutor familiile din cca.60% din totalul localităților din țară, respectiv cca.338.000 beneficiari, urmând ca pentru restul beneficiarilor, plata ajutoarelor de încălzire să se efectueze până pe 21 decembrie.

În ceea ce priveşte ajutoarele pentru încălzirea cu energie termică și gaze naturale, acestea vor fi plătite, ca în fiecare an, direct furnizorilor, pe măsura primirii de la aceștia a situațiilor, confirmate de primar, care stabilesc cuantumul efectiv al ajutorului, în funcție de consumul înregistrat.