Zilele Culturii Populare Vâlcene, la Sibiu


Centrul Judeţean pentru Con­servarea şi Promovarea Culturii Tradi­ţionale Vâlcea, în parteneriat cu Arhie­piscopia Râmnicului, Complexul Naţional Muzeal „Astra” Sibiu organizează în zilele de 5, 6 iulie la  Muzeal „Astra” Sibiu  evenimentul cultural „Pridvor vâlcean – Zilele Culturii Populare Vâlcene la Sibiu”, ed. a IX-a. Programul evenimentului este următorul.

Sâmbătă, 5 iulie

11.00-19.00, Târg al Meşterilor Populari Vâlceni – prezentare cu demonstraţii a artelor tradiţionale vâlcene: ţesut-cusut, ceramică, sculptură în lemn, pielărie, instrumente populare, păpuşi, podoabe din pietre şi metale preţioase, pictură, icoane pe lemn şi sticlă, artă decorativă din materiale tradiţionale şi  cu motive populare.
Târgul Meşterilor Populari Vâlceni  va rămâne deschis şi în ziua de 6 iulie a.c.

Duminică, 6 iulie
Biserica din Bezded
9.00-11.00, Oficierea Sfintei Liturghii de către preot paroh Rareş Sbera împreună cu un sobor de preoţi şi fraţi monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia.
Scena în aer liber din  muzeu
16.30-19.45, Spectacol folcloric susţinut de ansambluri de cântece şi dansuri ale aşezămintelor culturale şi şcolilor gimnaziale după cum urmează: • Ansamblul “Moştenitorii” al Căminului cultural Pietrari – director, instructor artistic: Constantin Diaconu; • Ansamblul folcloric “Nedeiţa” al Căminului cultural Tomşani – instructor artistic: înv. Mioara Monea; • Ansamblul folcloric “Brăduleţul” al Căminului cultural Bărbăteşti; • Formaţia de instrumentişti a Şcolii Gimnaziale Ţepeşti-Tetoiu – instructor: prof. Virgil Dumitrescu; • Formaţia de căluşari a Şcolii Gimnaziale Valea Mare –  instructori: Dumitru Tudor şi Iulia Şchiopu; • Ansamblul folcloric “Flori­cica”al Căminului cultural Costeşti – instructor artistic: înv. Floricica Mândreci; • Ansamblul folcloric “Strugurel de Mădulari” – instructor artistic: Carmen Cojocaru, corepetitor: Sorin Nica; • Ansamblul „Mioriţa” al Căminului cultural Vaideeni – instructor: Felicia Pantelimon; • Ansamblul “Runceanca”  al Căminului cultural Runcu.   
CATALOG MEŞTERI POPULARI VÂLCENI

Ceramică
Maria  Bâscu –  Horezu, Olari
Marieta  Giubega – Horezu, Olari
Daniel Ionescu,  Rm. Vâlcea
Raluca Iorga – Horezu, Olari
Ioana  Mischiu – Horezu, Olari
Ion  Mischiu – Horezu, Olari
Ionel Popa – Horezu, Olari
Viorel Tănăsescu – Horezu, Olari

Arta lemnului
Maria Bădălan – Băbeni, Valea Mare
Vasile Ene,  Rm. Vâlcea
Elisabeta Lepădat,  Costeşti
Constantin Manoli,  Rm. Vâlcea
Cosmin Pisăru, Rm. Vâlcea
Elisabeta Stângaciu – Băbeni, Valea Mare
Mihai Vîrje, Rm. Vâlcea

Instrumente muzicale
Toader Busnea, Rm. Vâlcea
Miron Cernătescu,  Rm. Vâlcea

Prelucrare piele
Alexandru Ilinca,  Rm. Vâlcea

Ţesături, cusături
Elena Banu,  Rm. Vâlcea
Vasilica Cojan, Rm. Vâlcea
Rodica Crăcană,  Costeşti
Magdalena Dudău,  Brezoi
Maria Foltea, Mihăeşti
Maria Neamţu,  Măldăreşti
Cristina Niculescu Stoeneşti
Elena Ogrezeanu, Rm. Vâlcea
   
Păpuşi
Maria  Robescu,  Rm. Vâlcea

Icoane pe lemn şi sticlă   
Ninela Bradu, Rm. Vâlcea
Filofteia Ciolacu, Rm. Vâlcea
Mioara Comănescu,   Rm. Vâlcea
Larisa Maşo, Rm. Vâlcea

Artă  decorativă din materiale naturale
Gabriel Rotomeza,  Rm. Vâlcea
Diana Mitulescu, Rm. Vâlcea
Cornel Milescu, Rm. Vâlcea

Podoabe din pietre semipreţioase cu fir de argint
Elena Ogrezeanu, Rm. Vâlcea