
Votul Senatului: Primarii scapă de povara legalității în actele oficiale?
• Plenul Senatului a adoptat, pe 15 mai, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, prin care se stabileşte că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene dau o semnătură de autenticitate pe actele pe care le emit, iar personalul de specialitate – o semnătură de legalitate
„A semna ca primarul” expresia deja bine împământenită în vocabularul popular riscă să ajungă o raritate după ce o propunere legislativă vrea ca autograful edililor să dea numai autenticitate a documentului emis, şi nu o semnătură de legalitate sau de specialitate în ceea ce priveşte urbanismul şi alte domenii în care este emis un act administrativ într-o administraţie publică locală. Prin amendamentele adoptate în Comisia de administraţie şi Comisia juridică a Senatului s-a clarificat şi situaţia în care cei din aparatul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale refuză să semneze un act administrativ, aceştia justificând în scris într-un registru special decizia lor.
Potrivit raportului adoptat de Comisiile de resort ale Senatului, însuşit de plenul Senatului, “aprecierea necesităţii şi oportunităţii adoptării şi emiterii actelor normative aparţine exclusiv organelor deliberative, respectiv executive şi nu pot face obiectul controlului altor instituţii”. “Întocmirea rapoartelor prevăzute de lege, contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate şi semnarea notelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuţiile specifice”, se mai arată în propunerea legislativă amendată şi adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, cu 97 de voturi pentru şi 8 voturi împotrivă.