
Vâlceanul „Bebe” Vasile, adversarul municipalilor la Reşiţa
La fel ca în sezonul trecut, partidele dintre CS Municipal Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa aduc pe teren o confruntare deosebit de interesantă, între echipe care au fost întotdeauna dornice să îşi adjudece victoria în meciurile directe. Dincolo de orgoliile conducerilor şi a grupurilor din care fac parte, meciul înseamnă poate mai mult de atât pentru anumiţi fotbalişti. Este şi cazul vâlceanului Octavian „Bebe” Vasile (foto, în plan apropiat). Tânărul mijlocaş ofensiv, în vârstă de 23 de ani, a evoluat, până în vara anului trecut, pentru vechiul club municipal din Parcul Zăvoi (cel deţinut de Cătălin Rufă). Ulterior, după ce omul de afaceri bucureştean a făcut schimb de echipe cu senatorul Dan Niţu şi a intrat în posesia Damilei Măciuca, el a mutat această formaţie la Reşiţa, acolo unde beneficiază de sprijinul autorităţilor locale. „Bebe” Vasile a ajuns astfel în Valea Domanului, echipă pentru care joacă şi în prezent. Evoluţiile sale în tricoul reşiţenilor au fost apreciate de antrenorii care s-au perindat pe la timona echipei, el fiind chiar şi căpitanul acestei formaţii. Meciul de sâmbătă se anunţă special pentru fotbalistul originar din oraşul Băile Olăneşti, el urmând să întâlnească, mai mulţi dintre rivalii de la Damia Măciuca, din sezonul 2012/2013. De asemenea, tot adversar îi va fi şi fostul coechipier, francezul Christian N’Kongue.