Vâlcea – gazda unui for ştiinţific medical în care s-a pus degetul pe rana sistemului de sănătate

Prinse în vâltoarea campaniei electorale, mijloacele locale de informare au scăpat din vedere un foarte important eveniment ştiinţific ce a avut loc în Rm. Vâlcea. Este vorba despre „Zilele medicale vâlcene” care au prilejuit o excelentă relevare a cazuisticii medicale locale în prezenţa unor prestigioase personalităţi ale ştiinţelor medicale româneşti.

Din varietatea tematică pentru care Colegiul Medicilor Vâlceni, în calitatea sa de organizator, merită felicitări, deosebit de interesant mi s-a părut imperativul care s-a ridicat  încă din start: în România mai este sănă­tatea o prioritate naţională? Răspunsul s-a conturat din sublinierile academi­cia­nului Nicolae Gorun şi prof. univ. dr. Vasile Astărăstoaie din ale căror opinii s-a desprins concluzia că de vreo 6 ani se tot fac programe multianuale în domeniul sănătăţii, însă, din păcate, aceste tentative sunt blocate de schimbările rapide şi abrupte ale cadrului legislativ pe fondul unei susţineri financiare mult prea sărace. Aceste aprecieri au fost, de altfel, argumentate şi cu un fapt de-a dreptul ciudat. Astăzi, un spital poate să ia bani şi de la un asigurator privat, în schimb nu-i poate remunera pe medici din respectivele încasări deoarece intervin birocraticele prevederi ale legii salarizării bugetarilor. Nu este o situaţie de excepţie singulară. Tocmai de aceea, în intervenţia mea, am opinat că scoaterea personalului medical din legea bugetului ar fi o necesitate obiectivă. De asemenea, mi-am exprimat părerea că ar fi corect ca fondul asigurărilor de sănătate să nu mai facă parte din bugetul consolidat al statului, ci să fie un fond special în aşa fel gospodărit şi urmărit încât să fie eliminată orice suspiciune că banii colectaţi pentru sănătate n-ar fi fost cheltuiţi integral în scopul nevoilor din sistem.

La fel de tranşant, dar nu îndea­juns, s-a vorbit despre proiectul noii Legi a Sănătăţii care urmează să fie supus dezbaterii publice luna viitoare şi, în septembrie, să ajungă în Parla­ment. De aceea, prin bunăvoinţa pre­sei locale, doresc să fac câteva consi­deraţii în plus la cele pe care le-am exprimat în plenul reuniunii ştiinţifice de la Rm. Vâlcea. Aş fi vrut să spun, de exemplu, că aştept de la noua lege să limpezească foarte clar rolul şi atribuţiile medicului de familie, să fie promovate noi programe de prevenţie. Mai concret spus, în practica asisten­ţei medicale, după părerea mea, ar trebui schimbate rolurile în sensul că noua Lege a Sănătăţii să graviteze mai ales în jurul medicinii de familie şi a metodologiilor de prevenţie care nu necesită eforturi financiare considera­bile. Realităţile din sistem confirmă că, dacă în alte ţări 70% din cazuri sunt rezolvate de către medicii de familie, iar pacienţii nu mai sunt nevoiţi să ajun­gă pe un pat de spital, la noi lu­crurile stau exact pe dos. Legea va tre­bui să prevadă foarte clar ca medi­cul de familie să devină piatra de te­me­­lie a sistemului sanitar, să cunoas­că aprofundat riscurile la care este expusă populaţia şi ce măsuri de pre­venţie trebuie luate, apoi să depisteze din timp afecţiunea fiecărui pacient din lista proprie şi să aplice tratamentul adecvat. Mai precis, ar trebui să de­vină o constantă generalizată impli­ca­rea medicului de familie în cât mai multe proiecte de prevenţie primară. Dacă medicina de familie ar funcţiona la parametrii corespunzători, cu siguranţă că spitalele ar fi degrevate de obsesia unor cheltuieli uriaşe.

Dar, pentru ca la rândul său medicul de familie să fie ajutat, ar mai trebui ca în noua lege să se prevadă clar un pachet social de servicii medicale pentru persoanele vulnera­bile în faţa unor costuri majore. Din punc­tul meu de vedere, nu se mai poate merge pe ceea ce se întâmplă în prezent când un pacient lipsit de posibilităţi materiale îşi duce boala pe picioare, fără să mai apeleze la servicii medicale. Când toate aceste lucruri se vor regăsi în noua Lege, abia atunci vom putea vorbi despre o reformă reală în sistemul sănătăţii.