Teama de umanitate
Vajnicii luptători pesediști din perioade mai vechi sau mai noi nu se pot împăca cu condiția de foști, cărora li s-a produs o nedreptate, și încearcă să revină în lumina reflectoarelor. În toamnă l-am avut pe Geoană candidat, acum pe Ponta, Dragnea a încercat și el să-și facă un partid nou. Au un neastâmpăr ce nu le dă pace. Au încercat să joace și cartea suveranistă la modă, orice numai să ajungă acolo unde au fost cândva și le-a rămas gustul, dar nu sunt deloc credibili. În plus, guvernările lor nu s-au remarcat prin nimic special, pozitiv mă refer, n-au cu ce să-și justifice o campanie electorală. Sau poate că au, dar nu știm noi, plebeii, cum nu știm nici ce-a fost la Colectiv. În acest context apare dezvăluirea lui Victor Ponta cu inundarea satelor din lunca Dunării în 2014. De ce a făcut-o acum?
Pe Ponta nu-l putem crede nici când e sincer. Faptul că ar fi aflat de foștii colaboratori care îl hăituiesc și-i instrumentează un caz Porțile de Fier, și de aceea ar fi preferat să dea totul în vileag singur, ca să nu le ofere satisfacție, pare praf în ochi. Ce putem reține de aici cu valoare de adevăr este că fruntașii PSD s-au mazilit între ei pe unde s-au prins, mai rău ca pe vremea fanarioților. Încă de pe timpul lui Năstase era un partid de vânători, fiecare vânând scaunul celui aflat mai sus decât el. Pe fostul socru al lui Ponta l-au găsit așezat și au nimerit puțin mai sus. Cu Năstase a fost puțin mai dificil, că având mai multe case și proprietăți pe la Cornu nu știau unde să-l caute. Marea problemă pentru un lider de la FSN încoace nu sunt adversarii politici cât colegii care îl sapă. Ciolacu l-a săpat pe Dragnea, Dragnea pe Ponta, Ponta pe Geoană, Geoană pe Năstase și tot așa. Niciunul nu s-a retras de bunăvoie și fără scandal. Poate doar Văcăroiu. Fiecare a încercat să se ridice după aceea, însă fără succes.
Scandal avem și acum. Numai că circul s-a mutat la opoziție. Elena Lasconi este forțată de propriul partid să se retragă din cursa electorală, numai că frustrarea candidatei o determină să comită gafă după gafă. Nu mai ascultă de consilieri care o dădeau cu fard și o făceau prezentabilă, se arată în toată nuditatea caracterului ei labil. Păcat, pentru că se compromite iremediabil și îi compromite și pe cei care au crezut în ea.
Din declarațiile pe care le-au făcut și alți candidați trag concluzia că e mai bine să stai deoparte, cei care aleg să vorbească o fac prost și își bat singuri cuie în talpă. Bunăoară, Crin Antonescu și Nicușor Dan n-au ratat șansa să tacă cu privire la inundarea unor sate românești în detrimentul unei capitale europene. Dacă s-ar fi referit doar la problema legalității sau ar fi sugerat că i s-a plătit dreptul de ședere lui Ghiță prin acest serviciu, aș fi înțeles, dar ei s-au apucat să peroreze pe tema țărișoarei și a lipsei de patriotism, un termen atât de abuzat încât i s-a denaturat sensul și e păcat. Nu e prima dată când umanitatea reprezintă motiv de gâlceavă politică. La fel se întâmplă și în cazul ajutorului militar acordat Ucrainei. Toate țările se bat cu pumnii în piept pentru umanitarismul de care dau dovadă, nelăsând Rusia să subjuge o țară vecină, numai ai noștri tac chitic, parcă ferindu-se să nu fie trași la răspundere pentru un act atât de nobil. Mai transpare câte ceva din mulțumirile pe care ni le adresează ucrainenii pe canalele oficiale, cu diferite ocazii. În rest nimic. Le e teamă să nu fie catalogați drept oameni de omenie cu cei în nevoie, ceea ce pare un paradox, dar într-o societate răsturnată ca a noastră nu ne mai miră nimic.