Start pentru lucrările de modernizare a infrastructurii transportului public din Călimănești


Ieri. (luni, 28 iulie 2025, n.r.) au început lucrările de modernizare la strada Horia, lucrări care fac parte din Obiectivul F – Modernizarea, reabilitarea și extinderea de străzi ce se va realiza prin contractul de execuție lucrări semnat în luna iunie între U.A.T. oraș Călimănești și societatea Strabag în cadrul Proiectului Achiziția de mijloace de transport, dezvoltarea, extinderea și modernizarea infrastructurii necesare pentru o utilizare conformă a transportului public, Oraș Călimănești, jud. Vâlcea – Modul 2 COD SMIS: 319425.
În cadrul acestui obiectiv al proiectului se vor moderniza, reabilita și extinde străzile: Strada Ana Ipătescu, Strada Mihai Viteazu, Strada Tudor Vladimirescu, Strada Pieței, Strada Horia, Strada Aurel Vlaicu, Strada Mircea cel Bătrân.
Prin același contract de lucrări se va realiza și Obiectivul D al proiectului care cuprinde realizarea unei parcari în zona „Mirajul Oltului” și realizare sisteme de tip park and ride zona Seaca.
Valoarea contractului de execuție lucrări este de 8.453.218,95 lei, exclusiv TVA, iar termenul de execuție este de 16 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Proiectul “Achiziția de mijloace de transport, dezvoltarea, extinderea și modernizarea infrastructurii necesare pentru o utilizare conformă a transportului public, Oraș Călimănești, jud. Vâlcea – Modul 2”, COD SMIS: 319425, este implementat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, PRIORITATEA 4. MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ, OBIECTIV SPECIFIC: 2.8 – PROMOVAREA MOBILITĂȚII URBANE MULTIMODALE SUSTENABILE, CA PARTE A TRANZIȚIEI CĂTRE O ECONOMIE CU ZERO EMISII DE DIOXID DE CARBON. Contractul de finanțare a fost semnat în data de 18 iunie 2024 și are o valoare totală de 24.862.999,50 lei.
În cadrul proiectul vor mai fi realizate alte 5 obiective:
Obiectiv A: Achiziționarea de mijloace de transport în comun electrice:
– Achiziționarea a două microbuze complet electrice – Capacitate maximă de pasageri de până la 40 călători (pe scaune și în picioare)
Obiectiv C: Realizarea unui numar de 4 stații de încărcare:
– Stațiile de încărcare vor fi situate în zona park and ride de la Seaca (1 buc) – statie încărcare rapidă, autobaza din zona Călimănești-strada Serei (3 buc) – stații încărcare lentă
Obiectiv B: Achiziționarea de biciclete și a sistemelor de închiriere biciclete
– Amplasarea unui centru de închiriere, respectiv: zona strada Pieței
– Achiziționarea a 15 biciclete inteligente mecanice
Obiectiv E: Realizarea unei autobaze în zona Călimănești – Strada Serei.
Obiectiv G: Construire/modernizare/reabilitare stații de autobuz
Stațiile de autobuz propuse vor fi de două tipuri:
– Tip construcție (3buc)
– Tip marcaj (13buc).