SCM RÂMNICU VÂLCEA SE CALIFICĂ ÎN PLAY-OFF- UL CUPEI ROMÂNIEI, DUPĂ PENALTY-URI. 4-3 CU CSM TÂRGU JIU
Nu aveau nevoie cei de la SCM Râmnicu Vâlcea de prelungiri și penalty-uri, ca să ajungă spre dimineața acasă, cu doar două zile înaintea importantei partide cu Slatina. Ca să nu mai vorbesc despre accidentarea gravă a lui Huiban, fractură de piramidă nazală. Așadar, să vedem dacă această calificare a SCM-ului în play-off-ul Cupei României nu va fi, de fapt, o victorie á la Pirus, într-o perspectivă pe termen scurt.
🔹Joc de uzură în primele 45 de minute, cu excepția intervalului minutelor 20-27, când SCM a ratat câteva oportunități. Cea mai mare a lui Danciu, șut din lovitură liberă de la 17 metri, respins în extremis de portarul gorjean.
🔹La reluare, Vâlcea domină, dar eforturile lui Constantin nu sunt suficiente pentru a modifica tabela. De prin minutul 70, mijlocul SCM-ului suferă, iar gazdele echilibrează și pun presiune pe careul oaspeților, trimițând meciul în nedorita continuare .
🔹Nimic major de semnalat în prelungiri, 0-0 după 120 minute, în care SCM a tras de 17 ori la poartă, dintre care 9 cadrate, față de 5 cu 2 ale gorjenilor.
‼️Drama s-a consumat abia la loviturile de la 11 m, mai ales că vâlcenii au ratat primele trei șuturi. S-a făcut dreptate la final, când Brînzan, fostul jucător din Zăvoi, a tras peste poartă, clarificând echipa calificată.
Au executat pentru SCM:
👉Danciu – ratare
👉Tomșa – ratare
👉Croitoru – ratare
👉Georgescu – gol, 1-1
👉Dandea- gol, 2-1
👉Mitulețu – gol, 3-2
👉Butișteanu – gol, 4-3
SCM Râmnicu Vâlcea a început cu:
👉Frățilă – Uleia, Manea, Georgescu, Mitulețu – Danciu, Florescu, Constantin, Nistor – Ivan, Lemac
Au intrat după pauză – Dandea, Huiban, Tomșa, Butișteanu, Oprescu. În prelungiri, Croitoru l-a înlocuit pe Huiban, accidentat.
