„Să ne reducă din posturi? Și-așa e greu să ținem un județ”

În ultima ședință de Guvern, s-a discutat și despre măsurile de reorganizare a instituțiilor, în unele cazuri punându-se problema reducerii posturilor. Pe ordinea de zi a ședinței se afla și punctul: „Hotărâre pentru modificarea HG nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, în cazul aparatului central, posturile reducându-se de la 146 la 136, în timp ce la nivelul instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii, posturile se reduc de la 6058 la 5635. De asemenea, în cazul instituțiilor subordonate Ministerului și finanțate integral de la bugetul statului, posturile se reduc de la 432 la 394”. Contactat, directorul Direcției Județene de Cultură Vâlcea, Florin Epure, a precizat că, în ciuda adreselor trimise privind situația instituției pe care o conduce, nu a primit nici un răspuns. „Nu știu care este situația. Până acum nu am fost informați, nu ne-a anunțat nimeni. Nici nu știu dacă se referă la posturile vacante. Oricum, noi am tot trimis situația cu angajații. Ce să spun? Suntem o mână de oameni și dacă mai reduc din posturi nu știm ce vom face. Oricum e greu să ținem un județ întreg”, a mai precizat, pentru ziarul nostru, Florin Epure. În prezent, există un singur post vacant la Direcția Județeană pentru Cultură. Este vorba de postul de contabil. După pensionarea contabilei, neputându-se face noi angajări, Contabilitatea a fost externalizată. Inițial, Direcția pentru Cultură Vâlcea avea nouă angajați, dar, prin pensionare, au mai rămas șapte, incluzându-l aici și pe director.