S-a găsit soluţia pentru fuziunea CET cu Exploatarea Minieră Berbeşti

Perpetuarea unor astfel de situaţii, cu tot cortegiul lor de consecinţe, ne-a obligat să revenim asupra unei mai vechi soluţii privind transferul către CET Govora a exploatărilor miniere Berbeşti şi Alunu de la Complexul Energetic Oltenia. Este un moment potrivit în această perioadă, având în vedere că Divizia Minieră a gigantului energetic de la Tg. Jiu a luat decizia de a-şi diviza capacităţile productive şi de a înfiinţa două noi societăţi din care una vizează chiar carierele de lignit din judeţul Vâlcea.
Primele negocieri pe care le-am iniţiat în acest scop n-au fost, însă, de natură să ducă la o înţelegere deplină deoarece varianta propusă de Complexul Energetic Oltenia obturează obligaţiile pe care le are CET Govora în furnizarea energiei termice către populaţie şi consumatorii industriali. Împreună cu conducerea CET, susţinem o altă variantă care prevede un „transfer de întreprindere”, ceea ce presupune preluarea carierelor de lignit Berbeşti şi Alunu cu toate activele lor, cu angajaţii şi contractele existente, cu infrastructura de exploatare, spre a forma împreună o structură productivă care să funcţioneze ca o activitate economică independentă. Mai concret spus, noi susţinem ca transferul de întreprindere să aducă spre CET Govora doar drepturile şi obligaţiile, respectiv activele şi pasivele care au legătură strictă şi directă cu activitatea celor două cariere miniere. Din punctul nostru de vedere, acest transfer trebuie să se facă la valoarea rezultată pe baza stabilirii diferenţelor dintre activele şi pasivul transferat, urmând ca plata să se efectueze în rate, potrivit înţelegerilor între părţi. Sigur că, în aceste condiţii, se cer aduse modificări şi la Hotărârea Guvernului nr.759/1997, privind înfiinţarea CET Govora sub acţionariatul unic al Consiliului Judeţean Vâlcea, spre a include în profilul de activitate şi pe aceea de exploatare minieră.
Negocierile sunt în desfăşurare şi credem că au intrat pe o cale convenabilă, ele fiind atent urmărite şi susţinute de către comisia aprobată prin Hotărârea nr.144/31 octombrie 2013 a Consiliului Judeţean Vâlcea, ceea ce ne permite să sperăm că vom ajunge în cel mai scurt timp la o soluţie acceptabilă pentru toate părţile implicate.
dr. ing. ION CÎLEA,
preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea