Profitul otrăvit din energie
Zilele acestea este mare efervescență pe piața de capital întrucât marile companii își anunță rezultatele financiare la nouă luni. Toți ochii sunt ațintiți spre sectorul energetic, care înregistrează profituri colosale, în condițiile în care consumul și implicit energia livrată au fost mai scăzute decât anul trecut. Spicuim din titlurile ziarelor financiare: „Nuclearelectrica a încheiat primele nouă luni cu un profit istoric de 1,94 miliarde lei, de trei ori peste cel din 2021”; „Romgaz anunţă un profit net de 2,2 mld. lei, dublu faţă de perioada similară din 2021; profit de 3,52 miliarde lei și la Hidroelectrica”; „Electrica a raportat un profit de șapte ori mai mare ca anul trecut”. Trebuie precizat că toate aceste companii sunt controlate majoritar de stat prin Ministerul Energiei (cu excepția Petrom, deși și acolo statul deține un pachet consistent).
Pot să-mi închipui cum se freacă mâinile prin AGA și CA-uri, cum își suflecă mânecile diverși funcționari, văzându-și comisioanele grase de succes pe care le încasează pe lângă indemnizațiile din contract. Succes care li se datorează, nu-i așa? Poți să le mai zici ceva când vezi structurile grele de personal, apăsate de nepotisme și cumetrii, căpușate prin diverse contracte de bunuri și servicii? Au înregistrat profit și asta justifică totul. Noroc că a apărut și la București bursa de energie OPCOM, căci altfel mai dădeau de lucru și la câțiva băieți deștepți. De fapt, asta a fost șansa Hidroelectrica de nu a dat faliment acum câțiva ani, când a intrat în insolvență.
Statul a încasat în primele nouă luni aproape 15 miliarde de lei exclusiv din suprataxarea companiilor energetice în contextul dereglementării pieței. La această sumă se mai adaugă venituri suplimentare obținute din dividende și impozite pe profit, precum și venituri suplimentare din TVA și accize. Din calculele specialiștilor, statul român ar putea încasa circa 50 miliarde de lei în tot anul 2022 venituri suplimentare legate de companiile energetice în contextul crizei. Și atunci, unde este criza?
Răspunsul îl știm cu toții, la distribuție. Singurul segment privatizat, cel de distribuție, nu știe cum să-și înstrăineze mai repede operațiunile din România. CEZ s-a retras, Enel negociază cu grecii, E-on încă se mai gândește. Se bănuiește chiar că statul roman ar urmări o renaționalizare, după modelul Ungariei, a acestor emitenți de hârțogăraie și facturi (pe care cu oarece eforturi au reușit să le digitalizeze). Doar așa se explică de ce energia pe care o vinde acestora este din ce în ce mai scumpă, în schimb au plafonat prețul la consumatorul casnic. O fi bine, o fi rău? Nu cumva ne vom întoarce de unde am plecat, cu structuri greoaie, umplute cu personal în exces, contracte oneroase și salarii nemeritate? Nu vom face cunoștință din nou cu cititorul de lumină pe teren, dosarul cu șină la rebranșare, factura pe hârtie și alte curiozități pe cât de nostalgice, pe atât de anacronice? Ba, bine că nu. Cine plătește toate acestea? Evident că noi toți. Intră în componența prețului majorat.