Primarul Bănacu de la Bărbătești avertizează: „Se dau legi numai dacă mor oameni atacați de urși în propriile gospodării?!”


• edilul pesedist se declară în favoarea recentului ordin care va da posibilitatea uciderii a peste 140 de carnivore mari, motivat de faptul că, în ultima perioadă, urşii au devenit un pericol real pentru populaţie
După cum vă informam și în edițiile noastre anterioare, la finele săptămânii trecute, un incident neobișnuit a răscolit comunitatea de sub Pătrunsa: un urs a năvălit într-o curte din Zăvoaie și a băgat frica în localnici. Așa cum era de așteptat, unda de uimire și chiar șoc a ajuns repede la șeful administrației, Constantin Bănacu, care spune că e cazul ca autoritățile statului român să se decidă repede ce vor să aleagă între om și sălbăticiuni: „Incidentul mi-a adus aminte de ordinul acela al Ministrului Mediului și care, acum, în lumina celor petrecute, la Zăvoaie mi se pare de mare bun simț. Noi trăim, din păcate, niște vremuri nebune! Trebuie să aibă loc o nenorocire mereu să moară un om sau chiar mai mulți ca să luăm act de o stare de fapte existentă de mult timp. La noi, dacă nu se întâmplă o tragedie și nu ia foc presa, nu poți să dai o lege și să faci ordine… Eu susțin din plin aplicarea acestui ordin! Să dea Dumnezeu să nu se ajungă la moarte de om…”

Gavrilescu a ajuns la DNA din cauza Ordinului!
Controversata hârtie referitoare la doborârea a 140 de carnivore mari a fost unul din scandalurile toamnei 2017. Pentru autograful său, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a fost reclamată chiar la DNA de Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante: „Considerând că prin modul vădit ilegal în care a fost emis acest Ordin au fost încălcate în mod esențial dispozițiile internaționale și naționale ce reglementează protecția speciilor de urs și lup, fiind astfel în prezența unui abuz în serviciu și instigare publică la săvârșirea de infracțiuni (art. 368 alin. 2, C. Pen.) respectiv instigarea la săvârșirea infracțiunii prevăzută și sancționată la art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor republicată (uciderea, fără drept, a unui animal)”, se arată în plângerea penală către DNA.

Dar ce spune legea?
„Art. 1 – (1) Prezentul ordin reglementează condițiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislația națională de mediu în vigoare, pentru speciile lup și urs, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor menționate într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, numai în următoarele situaţii:
a) pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice şi pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri;
b) în interesul sănătăţii şi securităţii publice.
(2) Măsurile reglementate in vederea soluționării situațiilor prevăzute la alin. (1) vizează capturarea, deținerea și transportul în scopul relocării a exemplarelor de urs sau lup, precum și recoltarea acestora în oricare din stadiile ciclului lor biologic.”
Art. 2 – (1) În vederea atingerii obiectivelor stabilite la art. 1 alin. (1), se aprobă numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național în cazul speciilor urs și lup, după cum urmează:
a) urs (Ursus arctos) – 140 exemplare;
b) lup (Canis lupus) – 97 exemplare;
(2) Exemplarele din speciile urs și lup prevăzute la alin. (1) rămân la dispoziția autorității publice centrale pentru protecția mediului, pentru situațiile prevăzute la art. 1.
Art. 3 – (1) Exemplarele din speciile urs și lup prevăzute la art. 2 pot fi recoltate prin metoda “la pândă” sau pot fi capturate în vederea relocării.
(2) Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs și lup în condițiile alin. (1) se poate realiza numai cu acordul autorității publice centrale pentru protecția mediului, prin Direcția Biodiversitate, în baza următoarelor documente: (…) “, se arată în ordinul ministrului.