Ozonul, folosit ca depoluant al apelor pentru irigații

• Prof. ing. Drăgănescu Constantin Nicolae, Universitatea din Craiova;
prof. Urea Ion, Universitatea „Spiru Haret” Râmnicu Vâlcea,
ing. Prunoiu Diana,
prof. Popescu Luciu, Grup Școlar ICM nr. 2 Craiova

Abstract

Aspectele economice ale protec­ţiei mediului sunt parte intrinsecă ale obiectivului dezvoltării durabile, care a fost cuprinzător şi ne-absolutizant defi­nit, încă din anii ’70 de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, de pe lângă O.N.U..

Subiect al dezbaterii multor foru­muri economice mondiale şi rezultatul cercetărilor elitelor ştiinţifice din dome­niul respectiv, obiectivul general al dez­voltării durabile se consideră că este realizat atunci când se formu­lea­ză un optimum de rezolvare simultană a unui cumul de patru grupe de pro­ble­me definitorii: economice, umane, am­bientale şi tehnologice, deoarece aces­tea se întrepătrund ca influenţe şi totodată se intercondiţionează reci­proc. Iar rezolvarea găsirii acestui opti­mum trebuie aplicată nu numai în câ­teva ţări şi pentru câţiva ani, ci pe în­treaga planetă şi pentru tot viitorul planetei Pământ.

Deoarece creşterea economică nu este o opţiune ci un imperativ, trebuie să se pună problema, nu „cât de mare trebuie să fie creşterea economică”, ci „ce fel de creştere economică să fie rea­lizată”. Adică, voind sau ne-voind, trebuie să se ţină seama de conser­va­rea mediului fizic natural, de echilibrul natural şi de folosirea acelor tehnologii cât mai puţin energo-intensive şi cât mai puţin sau deloc poluante.

Introducere

Aspectele economice ale costu­rilor irigaţiilor sunt complementare şi sunt şi cumulative, deoarece, pe lângă costurile legate de realizarea siste­me­lor de irigaţii (ca lucrări de îmbunătăţiri funciare) şi ale utilajelor pentru irigare (pompe, aspersoare, picurătoare etc.) se adaugă costurile mari ale depoluării apelor folosite la irigaţii.

Sunt costuri mari ale depoluării, deoarece apele cumulează poluarea aerului, a solului şi a apelor uzate rezultate din industrii, din agricultură (supraîncărcarea solului cu fertilizanţi), din gospodăriile populaţiei şi din activităţile de creştere a animalelor. La polul opus al costurilor mari datorate rezolvării aspectelor depoluării apelor pentru irigaţii se situează costurile mici şi eficienţa sporită a tehnologiei actua­le de depoluarea apelor cu ozon, care este simplă şi accesibilă deoarece nu se bazează pe procese chimice ci pe un proces electrochimic.

Conţinutul articolului

Depoluantul respectiv se obţine simplu din oxigenul ce se găseşte în aerul înconjurător, nu necesită, deci, consum de substanţe chimice, nu necesită instalaţii şi utilaje complicate specifice industriilor chimice. El se ob­ţine prin trecerea unui jet de aer printre doi electrozi metalici, între care se apli­că o tensiune electrică de 18-21 KV (kilovolţi). Ca un paradox al costu­rilor depoluării, se situează lipsa unui sis­tem global de măsurare a rezul­ta­telor depoluării apelor folosite la iri­ga­ţii, pentru că doar evidenţierea tonelor de cereale organice, de legume şi fruc­te organice sau de plante me­di­cinale organice obţinute cu ape de irigaţii fără poluanţi este incompletă pentru beneficiul sănătăţii umane.

Adevăratul rezultat al depoluării ape­lor pentru irigaţii este calitativ şi se mă­soară în ani de viaţă sănătoasă, câş­tigaţi de om prin folosirea hranei or­ganice şi a suplimentelor naturiste or­ganice, precum şi realizarea pro­mi­siunii pe care şi-o face omul, de a păstra planeta Pământ, ocrotind-o prin ne-poluare şi prin depoluare.

Irigaţiile şi raportul sol-apă-plantă-climă

Lucrările de irigaţii aparţin unui do­me­niu de activitate de interes naţional deoarece servesc concomitent atât eficienţa în agricultură cât şi activitatea de îmbunătăţiri funciare. Eficienţa iri­ga­ţiilor, oglindită în producţia agricolă, depinde de modul în care prin acestea sunt dirijate optim relaţiile din sistemul sol-apă-plantă-climă. Adică de cu­noaş­­terea, înţelegerea şi dirijarea pro­ceselor de pătrundere, înmagazinare, mişcare şi pierdere a apei în sol, pro­ce­se care determină consumul, acu­mu­­larea şi spălarea sărurilor din sol – care pot proveni şi din apa pentru iri­ga­ţii. Adică, este necesar ca apele pen­tru irigaţii să nu aducă în solul iri­gat constituenţi chimici dăunători să­nă­tăţii.

Între aceştia se numără şi nitriţii, săruri ale acidului azotos şi chimic re­zul­taţi prin pierderea unui atom de oxi­gen de către azotaţi. Nitriţii sau azotiţii sunt mai stabili chimic decât azotaţii, care prin încălzire pierd uşor un atom de oxigen (2NaNO32NaNO2+O2) şi se transformă în azotiţi.

În sol, nitriţii ajung prin apele frea­tice din apele menajere ale populaţiei sau din apele uzate provenite de la fer­mele de creştere a animalelor şi – aşa cum am arătat mai sus – din fertilizanţii (azotaţii) culturilor agricole.

Nocivitatea nitriţilor pentru fiinţa umană

Ajunşi în corpul omului prin hrană, prin chimismul propriu sistemelor di­ges­tive umane, azotaţii sunt transfor­maţi în azotiţi (nitriţi) de către flora bac­teriană intestinală. Aceştia se adaugă încărcăturii de nitriţi existenţi în apele de irigaţii şi ajung în corpul uman, ca şi azotaţii.

Nocivitatea acestor nitriţi constă în aceea că ei se combină chimic cu radi­calii liberi rezultaţi din procesele bio­lo­gice ce se desfăşoară în ţesuturile şi celulele umane. Radicalii liberi sunt „res­turi” ale chimismului „arderilor” me­ta­bolismului uman, sub formă de gru­puri de atomi care au un element de valenţă liber şi prin covalenţă aceştia se combină cu nitriţii (sau cu alte subs­tanţe ale biochimismului uman), aglo­me­rând celulele şi determinând astfel dereglarea „respiraţiei” intracelulare, respectiv dereglând procesele vitale de hrănire ale celulelor.

Caracteristica fundamentală a acestor combinaţii chimice ale radi­ca­lilor liberi este aceea că au o „viaţă” lungă şi foarte lungă (fiind biochimic foarte stabili), deoarece legăturile lor chimice sunt foarte greu de distrus de procesele imune sau autoimune exis­tente în celula umană.

De aceea, chimismul combinaţiilor radicalilor liberi umani (printre care şi cele cu azotiţi) determină boli foarte grave: leucemii, neoplasme etc.

Concluzie: nitriţii din apele pen­tru irigaţii trebuie distruşi, înainte de a junge în corpul uman, ca şi ceilalţi poluanţi.

Plantele medicinale şi poluanţii din apele pentru irigaţii

Considerentele menţionate mai sus sunt valabile şi pentru culturile de plante medicinale, dar se menţionează că sunt abia la început cercetările bio­chi­mice legate de stabilirea modului cum poluanţii se regăsesc în planta me­dicinală irigată cu ape poluate (pro­porţii, mecanisme de stocare, me­ca­nisme de autoapărare împotriva polu­an­ţilor absorbiţi prin rădăcină etc.). De asemenea, nu se cunosc încă normele de udare pentru aceste plante – as­pec­­te care rămân teme de cercetare ale biochimiei plantelor medicinale şi ale ştiinţelor agro-biologice.

Pomicultura şi poluanţii din apele pentru irigaţii

Şi pentru culturile pomicole şi ale arbuştilor fructiferi considerentele de mai sus sunt la fel de relevante, cu aceeaşi menţionare că cercetătorii din domeniu trebuie să stabilească nor­me­le de udare specifice (irigare în şan­ţuri, irigare prin picurare sau prin aspersare) şi modul în care poluanţii se regăsesc şi influenţează calităţile sanogene şi organoleptice ale pulpei fructelor pomilor şi arbuştilor irigaţi cu ape poluate.

Aceiaşi cercetători ar trebui să sta­bilească dacă mai rămâne coacăzul negru (prin fructele sale) un depozit de interferon sintetizat natural – aşa cum au arătat recent cercetători americani – în situaţia în care acest arbust va fi irigat cu ape care conţin poluanţi.