Nicolae Radu: „Memorie incomodă”

A ajuns la literatură după patruzeci de ani de slujire a Zeului Asklepios (al medicinii, în mitologia greacă). În toți acești ani a conservat în adormire gena literară pe care o moștenise de la înaintașii înfrăţiţi cu piatra din Cre­me­narii Vâlcii, hrănind-o și sporind-o cu experienţa unei vieţi aspre dintr-un ev nemilos. Printr-un joc al destinului a plecat din sala de operaţie (unde a adormit, a trezit și reanimat câteva zeci de mii de bolnavi) și a ajuns în vastul laborator al resuscitării cuvin­telor, chemat de gena literaturii de a-și împlini sacra datorie de povestitor al întâmplărilor engramate și memorate de părinţii, bunicii și bătrânii satului, de el însuși.

L-am prezentat în câteva cuvinte pe Nicolae Radu, un scriitor atipic,  autorul ciclului MEMORIE, patru volu­me de proză, pe care le-a rânduit după vechime. „Memoria protoistorică” a compus-o pe două serii de imagini: „Cerbul Acteon” și „Paradisul Mateilor”, reconstituind memoria locurilor și a primilor locuitori ai satului natal, vechi cioplitori ai cremenii. În al doilea volum, „Memorie uitată”, autorul repo­ves­tește legătura tainică a satului său cu pământul, o cutremurătoare narare îmbogăţită prin memoria înaintașilor. Urmează „Memorie resuscitată”: din agonia timpului, autorul extrage, cu ta­lent și curaj, adevărul îngropat într-un spațiu abundent, adormit. În al patru­lea volum, „Memorie incomodă”, scoa­te la lumină suflete afundate într-un trecut de mare sbucium, ascuns, interzis, deranjant deseori.

Pe lângă valoarea euristică a căr­ților sale, am remarcat în arta descrie­rilor o izbucnire frenetică, o încleștare de situații, autorul urmărind o acțiune închegată, logică. Mânuiește cu preci­zie arta de a descoperi, dar și de a inventa situații sau conflicte neexploa­tate, cărţile sale fiind apreciate de citi­tori tocmai pentru vitalitatea netă­gă­duită acestora, pentru autenticul din su­fle­tele și modul de viață al persona­jelor.

În actualele condiţii, nefavorabile literaturii scrise, când  cărțile au o arie de difuzare restrânsă, scriitorul Nico­lae Radu a avut parte, totdeauna, de o primire onorabilă cu ocazia lansărilor. Deși locuiește departe de țară, în Franța, unde și-a stabilit domiciliul împreună cu familia, tot mai mulți citi­tori s-au dovedit interesaţi de uni­versul originalității cărţilor sale. Ceea ce a stârnit și interesul criticilor literari, care au publicat cronici pozitive în reviste prestigioase, precum: România lite­rară, Ramuri, Argeș, Luceafărul, Cro­nica de la Iași, Curierul literar și artistic. Între personalitățile care au scris aș aminti doar câteva, care îmi vin în memorie: C.D. Zeletin, Ion Ro­taru, Doru Moţoc, Geo Vasile, Sorin Lavric, Ion Soare, Mircea Moisă, Petre Dumitrescu, Florea Miu. Reproduc doar un crâmpei din prefaţa la „Mem­o­rie uitată”, apărută sub semnătura re­gretatului profesor universitar doctor Ion Rotaru: „Autorul este mândru de baș­­tina sa, de statornicia prin timpii istorici ai strămoșilor olteni și români cu care vrea să-și identifice restituirea me­moriei prin scrisul de tăria fierului și a pietrei-cremene: Cremănari! –  excla­­mă scriitorul patetic. Nume de oameni înfrăţiţi cu piatra. Nume cu rezonanţe ce vin din istorie și se reproduc în pădure. Nume de piatră lovită cu oţelul, să plângă sau să cânte, să scapere scântei, să aţâţe focul, să biruie tăria fierului, să-l facă sabie, care varsă, la nevoie, sânge”.

Cel mai recent volum al său, „Memorie incomodă”, este un reflex al vieții interioare, adânc zugrăvită în tot complexul ei. Autorul recuperează amintiri mai puţin plăcute, necazuri și „păcate vechi, săvârșite cu sau fără voie, în contul libertăţii”; recunoaște că a păcătuit, iar pentru faptele sale a primit pedepse, dar mai așteaptă și altele… „În Memorie incomodă – se destăinuie autorul – aș vrea să depun mărturie pentru păcate săvârșite cu gândul și cu vorba… Cartea este o selecţie de cugetări și vorbe, mai puţin cenzurate, incomode.”

Prefaţatorul cărţii, C.D. Zeletin, poet, om de cultură, dar și un cunoscut savant în domeniul medicinii, sinteti­zează într-un amplu eseu persona­litatea autorului și esenţa cărţii sale: „Scoţându-le din belșugul depozitar al memoriei, Nicolae Radu își mărturi­sește întâmplările stingheritoare cu o sinceritate angelică și, în același timp, bărbătească, admirabilă, ce devine prin ea însăși premiză a cărţii și amin­tește cititorului sintagma lui Charles Baudelaire: Mon coeur mis à nu.  Pentru scriitorul Nicolae Radu memo­ria poate să păstreze, ca amintiri, păcate, vise, portrete, cărţi, nebuni și nebunii, note de lectură și jurnal, chiar întâmplări din viitor, previzibile, cum sunt destinul și sfârșitul Universului. Tot ce a văzut, a trăit și citit autorul a devenit amintire. Pentru omul sensibil Nicolae Radu, păcatele capitale, păcatele istoriei și ale Tămăduitorului se cer mărturisite, asumate, iertate și încredinţate unei Memorii incomode”.

Evoluția eroului cărții lui Nicolae Radu este învăluită într-un exces de sinceritate. Este ceea ce a observat și scriitorul Florea Miu în cronica publi­ca­tă în revista „Ramuri”: avem de-a face cu „strigătul disperat al unui solitar, apelul către înţelegerea și chiar ierta­rea celorlalţi și, totodată, cu un rechi­zitoriu al firii, al defecţiunii firii umane, ce declanșează drame în conștiinţa celor fragili. (…) Nicolae Radu înregis­trează cu acurateţe, asemeni unui seis­mograf, mișcările produse de evenimente și realităţi în conștiinţa umană, inflexiunile psihologice de adâncime, care determină reacţii, sentimente, atitudini…”

Scriitorul Nicolae Radu, din câte îl cunosc, este un bun creștin ortodox. A clădit chiar o bisericuță în satul său natal. În carte, însă, vâră, pe alocuri, și unele idei (concepții) religioase care promit „un nou început”: „dacă n-a venit încă acel nou început, ar trebui să urmeze”.

Un interesant capitol este dedicat  Ne-buniei, o opţiune de scriere personală, definită ca opoziţie la ordine și considerată ca anormalitate, ceea ce nu implică nicio culpabilitate. La frontiera dintre  normal și ne-bun, s-ar afla, după autor, marii nebuni ai istoriei, dar și personalităţi geniale, așa-zișii nebuni frumoși, creatori și inovatori. Autorul dezvoltă aspecte moderne ale celebrei Probleme XXX, atribuită lui Aristotel, citând un lung tabel cu eroi antici și personalităţi artistice recunoscute pentru patologia psihică. Se pare că momentul maniac al sindromului bipolar activează mari potenţialităţi creatoare.

Cartea este întregită cu sinteza unor jurnale ţinute de autor în pere­grinările sale aventuroase de „fugar și fugărit”. Prezintă locuri de refu­giu: mai multe mări, Oceanul Atlantic, deșertul Saharei, Ospiciul de Comedie, dar și o seamă de oameni importanți pe care i-a cunoscut, în drumurile sale. Alcătuiește o galerie de portrete ale unor oameni care fugiseră în lume, ca și el, goniți de o… lume incomodă.

Bun cunoscător al cuvântului, Nicolae Radu alege expresiile cele potrivite și nuanţele adecvate scriiturii sale, folosindu-se, totodată, de limbaje speciale, pe care le stăpânește destul de bine (știinţific, medical, marinăresc, provincial) și le armonizează în texte echilibrate, cu reale virtuţi artistice.

„Memorie incomodă” este cartea unui scriitor care cunoaște bine viața. Este o culegere de eseuri existen­ţialiste, scrise într-o manieră proprie, de culoare atrăgătoare, care se cer citite pentru bogăţia de fapte și informaţii, pentru limbajul expresiv, elegant și pitoresc.