Meditaţie la Chateauroux
Vă scriu, stimaţi cititori, dintr-un oraş situat chiar în inima Franţei, din Cateauroux. Oraşul are rădăcini adânci într-un univers străvechi, originea sa îmbăindu-se în vechi izvoare. Fost oraş roman (Castrum Dolisi) a supravieţuit de-a lungul unor miraculoase secole, în Evul Mediu ajungând sediul unei seigniory, domeniu aflat sub autoritatea unui lord, ridicat, apoi, la rang de connectship, deţinut de Henry al II-lea. În 1497, primeşte titlul de ducat din partea Prinţului de Conde, ca în 1736 să revină la Coroană, fiind dat de către regele Ludovic al XV-lea, în 1744, Mariei Anna de Maillei-Nesle, ducesă de Chateauroux. Aflat pe râul Indre, care dă şi numele departamentului, oraşul Chateauroux de astăzi, care îmbină, într-o ingenioasă arhitectură, vechiul cu modernul strălucitor, este mărginit de perdele întinse de păduri de stejar (peste 5000 de hectare), proprietatea guvernului, cât şi de Parcul Naţional Brenne. Este un oraş verde. Sunt toate distribuite armonios: parcuri, grădini cu flori şi aranjamente florale, mii de arbori care străjuiesc marile bulevarde şi străzile, arbuşti şi fântâni artezienes care ocupă aproape 450 de hectare, câte 52 mp pentru fiecare locuitor al său. Vorba unui prieten poet, oazele de verdeaţă din Chateauroux, adevărate ’’corăbii neplutinde’’, sunt purtate permanent în suflete de toţi cei peste 50.000 de localnici, apărându-le şi ocrotindu-le în cuprinsul necuprins al timpului.
Au trecut generaţii, au trecut ca norii, oraşul a rămas neclintit în oceanul său de verde, cu aer curat şi cu o climă blândă, cu o viaţă fără de poluare. Cateauroux, în traducere exactă Castelul Roşu, este o replică la Castelul Raoul (Chateau Raoul), fortăreaţă care domină tot ţinutul L’Indre de peste unsprezece secole. Castelul, fondat în anul 937 de domnii Deols, este transformat în muzeu, aflat în prezent în renovare. El conţine bogate colecţii de arheologie şi artă plastică, cât şi o preţioasă colecţie de numismatică napoleoneană.
Din multele puncte de atracţie ale oraşului am ales câteva, pe care am reuşit să le vizităm: Muzeul Bertrand, Muzeul de Artă şi Tradiţii Populare, Grădina Publică, Biserica Sf. Andrei. L’Eglise Saint-Andre din Chateauroux face parte din diaceza Bourges. Este o catedrală, o vastă construcţie neo-gotică, care datează din 1876, fiind flancată de două turnuri de 60 metri înălţime, având în mijloc un ceas mare. În interior, am numărat sute de vitralii dispuse în toate părţile şi statui cu sfinţi realizate cu mare rafinament artistic.
La primăria oraşului, am notat numele unor personalităţi franceze care s-au născut aici sau şi-au legat viaţa de această urbe: Henri Cratien, general în armata lui Napoleon, Albert Aurier (1865-1892), poet simbolist, Jean Girandoux, romancier, iar mai aproape de timpul nostru actorul Gerard Depardieu, chitaristul de jazz Dean Brown ş. a.
Din 2008, primul gospodar al oraşului (Maire de Chateauroux) este dl. Jean-Francois Mayet, Senateur de l’Indre, care a făcut ca oraşul, sub mandatul său, să devină o adevărată grădină a florilor, frumosului şi bogăţiei, în continuă creştere. Industria este marcată de cea textilă, prin Fabrica Balcan, unde se produc haine pentru întreaga armată franceză. Şi ca să se confirme că oraşul este adept al unei vieţi fără poluare, ecologic, fosta fabrică de ţigarete (SEITA) a fost reconvertită în activităţi multiple şi de servicii, sub denumirea Centrul Colbeert. Mai exista aici şi o modernă şi profitabilă fabrică de componente pentru industria aeronautică. Economia, în plină ascensiune, veniturile oraşului în continuă creştere i-au permis primarului Mayet să propună Consiliului General Municipal aprobarea unor gratuităţi pentru toţi locuitorii. În prezent, aceştia beneficiază gratuit de servicii de proximitate, edilitare şi de transport în comun (în autocare de lux), cât şi de o adevărată viaţă ca la ţară, unde natura se scurge în viaţa oamenilor ca o lumină clară.
… Călătoria mea prin oraş s-a încheiat. Se face seară. Peste Chateauroux apune un soare de topaz. Iar pe locuitori îi aşteaptă o noapte liniştită, după o zi de extaz. Eu rămân în meditaţie: când va fi şi la noi aşa?