Medalion „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultural-artistică şi spirituală în Vâlcea”
Mâine, 26 noiembrie, începând cu ora 16.00, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, va avea loc evenimentul Medalion „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultural-artistică şi spirituală în Vâlcea”. Manifestarea este organizată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Universitatea din Piteşti – Facultatea de Litere, Filiala Râmnicu Vâlcea.
Programul va cuprinde: vernisajul expoziţiei „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultural-artistică şi spirituală în Vâlcea”, documente cu valoare biblioteconomică din colecţia personală; colocviu despre activitatea desfăşurată de prof. dr. Ioan St. Lazăr în domeniul culturii şi învăţământului; lansarea volumului „Valeriu Anania – Icoane de început”, de Ioan St. Lazăr; recital poetic-muzical al grupului Profu’ de Mate, de la Liceul de Arte Rm. Vâlcea.
Ca invitaţi vor fi prezenţi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopiei Râmnicului, Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vâlcea, Forumului Cultural al Râmnicului, Universităţii Piteşti – Filiala Râmnicu Vâlcea, Universităţii „Constantin Brâncoveanu” – Filiala Râmnicu Vâlcea şi Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea. De asemenea, vor mai fi prezenţi scriitorii Tudor Nedelcea, Zenovie Cârlugea şi iubitorii de cultură din Vâlcea.