Site icon Curierul de Vâlcea

Medalion „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultural-artistică şi spirituală în Vâlcea”

Mâine, 26 noiem­brie, începând cu ora 16.00, în Sala de Con­ferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivi­rea­­nul”, va avea loc eve­nimentul Medalion „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultu­ral-artistică şi spirituală în Vâlcea”. Manifes­tarea este organizată de Biblioteca Jude­ţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Universitatea din Piteşti – Facultatea de Litere, Filiala Râmnicu Vâlcea.

Programul va cuprinde: vernisajul expoziţiei „Ioan St. Lazăr – 45 de ani de activitate cultural-artistică şi spirituală în Vâlcea”, documente cu valoare bibliote­co­nomică din colecţia personală; colocviu despre activitatea desfăşurată de prof. dr. Ioan St. Lazăr în domeniul culturii şi învăţământului; lansarea volumului „Valeriu Anania – Icoane de început”, de Ioan St. Lazăr; recital poetic-muzical al grupului Profu’ de Mate, de la Liceul de Arte Rm. Vâlcea.

Ca invitaţi vor fi prezenţi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopiei Râmni­cului, Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vâlcea, Forumului Cultural al Râm­nicului, Universităţii Piteşti – Filiala Râmnicu Vâl­cea, Universităţii „Constantin Brâncoveanu” – Filiala Râmnicu Vâlcea şi Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea. De asemenea, vor mai fi prezenţi scriitorii Tudor Nedelcea, Zenovie Cârlugea şi iubitorii de cultură din Vâlcea.

Exit mobile version