LUME ȘI… LUME
Propaganda destabilizatoare, anarhistă, are succes și prin faptul că poate fi atât de ușor ambalată. S-a dovedit în decursul istoriei. Operează cu elemente simple, statice, ușor de potrivit. Societatea este văzută ca o fotografie de studio pentru acești apologeți. Cinicii îi conduc pe ignoranți, asta se știe de când e lumea și pământul, cu frânturi de adevăr servite cu lingurița, dintr-un cazan de ipocrizie. În alte condiții, diatriba delirantă a unor politicieni rusofoni la adresa capitalismului putred mi-ar fi stârnit cel mult un zâmbet ironic. Acum, intuind pericolul mai aproape ca oricând, încerc să o disec.
Devalizarea României a existat, firește, dar s-a întâmplat într-o altă perioadă istorică. Atunci când conducerea statului comunist a decis să plătească anticipat datoria externă. Mințile luminate de la acea vreme au direcționat toată producția industrială către export. Piața internă trăia doar din ce ne refuzau străinii. Metodele care s-au concurat reciproc pentru secătuirea resurselor țării au fost mai multe. Securiștii din comerțul exterior le cunosc foarte bine. Risc să intru în detalii financiare plicticoase, așa că n-am să dezvolt prea mult pe partea asta. Mai interesant mi se pare să lămurim ce resurse s-au devalizat.
Atât resursele din coșul materiilor prime, cât și resursele din coșul producției de energie electrică, care intrau în componența mărfii vândute la export, la preț de dumping, doar pentru a face rost de valută. Dar cea mai de preț resursă irosită a fost forța de muncă, o forță de muncă prost plătită, batjocorită și umilită. Măcar din pozele de arhivă, se cunosc condițiile de transport către locul de muncă, cu muncitorii bine presați în mijloacele de transport în comun, pe scară sau între uși; nevoiți să-și petreacă nopțile pe la cozi, pentru procurarea hranei, ori să tremure de frig în apartamentele atacate de igrasie.
Cetățenii români de alte etnii aveau valoare ridicată pe piața externă, în special în Germania și Israel. Măcar ei scăpau. În schimb, bunăstarea populației majoritare a fost tranzacționată în contul datoriei externe pe sume derizorii. Partidul comunist, în frunte cu secretarul său general, controla întregul comerț exterior, nu dădea doi bani pe munca părinților și bunicilor noștri, pe sacrificiile lor. Mai ales când tranzacțiile afișau și un cont escrow atașat, în folos personal, desigur (dacă din grabă ați citit cumva escroc, n-ați greșit). De pildă, un transport de marfă către Germania s-a efectuat doar fiindcă nemții aveau nevoie stringentă de paleții pe care stătea stivuită marfa respectivă și era mai ieftin să-i procure din România. În alt caz, o serie de subansambluri care conțineau metale rare au fost contractate de partenerul extern pentru a fi date la topit. Cine are curiozitatea să caute prin arhive găsește mărturii de te crucești din perioada respectivă. Chiar și brandul național Dacia 1300 se comercializa pe piețele din Vest la preț de mașină second hand. Asta reprezintă devalizarea resurselor naturale ale României, nu închiderea unor unități nerentabile, care și-au dovedit ineficiența în condiții de piață liberă. Mulțumesc, dar binefacerile economiei centralizate îmi sunt cunoscute și nu mai vreau să ne întoarcem acolo.
Pe de altă parte, s-o cârmim oblu, fără ocolișuri, chiar dacă ne supără oglinda pusă-n față. În țara în care definiția lui să moară capra vecinului e identitară, capitalismul nu poate fi decât repudiat. Noi avem nevoie de etatizare, de egalitate nu atât în drepturi, cât în mijloace de subzistență, chiar dacă e venită la pachet cu hulita pauperitate. Mai bine trăiesc eu mai prost decât să-l văd pe cutăriță, cu care pe vremuri fumam chiștoace pe sub poduri, că s-a căpătuit. În comunism, măcar știam o treabă, eram cu toții la fel. Dacă unul prindea cheag, trebuie să fi făcut el ceva necurat, nu se poate! Chemai miliția, îl dădeai în vileag cu ce și-a cumpărat pe numele lu’ mă-sa și sigur i se găsea ceva cu care să-l bage la zdup. Acuma, cu îmbogățirea asta legală, s-a întors lumea cu fundu-n sus!