
Locul doi pentru municipale
Ultimele zile ale săptămânii trecute le-au găsit pe jucătoarele de la HCM Râmnicu Vâlcea participând la un important turneu handbalistic amical. Elevele antrenorului Constantin Ștefan s-au aflat la Craiova, acolo unde s-au luptat cu alte trei formații pentru titlul pus în joc. Vâlcencele au obținut două victorii în cele trei meciuri, ele cedând într-un alt joc. Cu șase puncte acumulate, trupa noastră a încheiat turneul pe locul secund. De remarcat faptul că, una dintre cele mai experimentate jucătoare ale formației noastre, Ani Senocico, a fost desemnată de către organizatori drept cea mai tehnică sportivă a turneului amical.