
LIGA 3, ETAPA 7. SCM RÂMNICU VÂLCEA, MECI IMPORTANT LA FĂRCĂȘEȘTI. FCPO ȘI DĂEȘTI JOACĂ ACASĂ.
E derby astăzi la Fărcășești, orice am zice. SCM Râmnicu Vâlcea, lidera seriei a 6 din Liga 3, întâlnește formația locală Vulturii, locul trei în clasament.
⚽Neînvinse ambele echipe, patru puncte diferență în favoarea vâlcenilor. Dar, dincolo de ierarhii, nimeni nu uita că, acum câteva săptămâni, într-o partidă contând pentru Cupa României, gazdele de astăzi au bătut SCM cu 3-2, tot pe stadionul lor. Ceea ce a părut o surpriză atunci, a primit, iată, confirmare, prin evoluția solidă a „vulturilor” în aceste șase etape. La antrenamentul de miercuri, Bogdan Rusu a declarat că „Nu mai contează meciurile anterioare, noi trebuie să ne facem treaba și să câștigăm”. Dacă, din punct de vedere medical, Vâlcea nu are îngrijorări, o problemă ar putea fi starea terenului, în aceste împrejurări ploioase. S-ar părea că la ora partidei nu va ploua, însă un cunoscător al gazdelor ne-a avertizat că ” Dacă plouă rău, terenul cam ține apa”. Ceea ce, desigur, ar fi în defavoarea echipei vâlcene, pe faza de construcție.
Să fim optimiști și alături de SCM, într-o partidă importantă și pentru punctele puse în joc, în perspectiva play-off-ului.
📍Partida începe la ora 15
Haide, Vâlcea!
➡️Tot astăzi, de la aceeași oră:
👉FC Păușești-Otăsău – CSM Târgu Jiu
👉Viitorul Dăești – Unirea Bascov
➡️Ieri, ARO Câmpulung – Jiul Petroșani 2-2 și minerii vin la un punct în spatele Vâlcii.