Internaționala răului
Pe vremuri, publicațiile afișau pe frontispiciu, deasupra titlului, lozinca marxistă „Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Mesajul, citit în cheie sovietică, însemna acapararea a cât mai multor state și organizații satelit. În zilele noastre, aceasta pare să fi fost înlocuită de formula „Teroriști din toate țările, uniți-vă!”. Iar argumentarea ne stă la îndemână. Organizațiile Hamas și Hezbollah sunt sprijinite de Iran, care, la rândul lui, este sprijinit de Rusia, care se sprijină pe Coreea de Nord în livrarea de arme, și tot așa. ISIS și talibanii se află și acestea pe spirala răului împotriva civilizației. Armele circulă dintr-o parte în alta, fronturile se deschid. Poți să lupți de pe poziții egale împotriva unui dușman atât de volatil și adesea invizibil, care lovește necruțător inclusiv în miezul unor state dezvoltate? Greu. Mai ales când e susținut de terorismul de stat. Din exterior pare să avem de a face cu ciocnirea civilizațiilor, sărăcia fiind ingredientul cheie al acelor zone pentru recrutarea de adepți. Pe capii mișcărilor născute din mizerie morală și materială cel mai mult îi înnebunește prosperitatea și dezvoltarea. Orice încercare de progres și dezvoltare este zădărnicită, chipurile, din considerente religioase. Comunismul a folosit aceleași tehnici de rămânere în urmă, pe alte paliere. Acolo vor să lovească ei, în civilizație! Și au un avantaj insurmontabil: faptul că nu pun mare preț pe viața indivizilor, a combatanților dispuși să se jertfească. Atunci când viața ți se pare un chin e mai ușor să scapi de ea. Conducătorii anume păstrează populația în sărăcie și nu îi oferă acces la educație, pentru a fi mai ușor de manipulat. Cunoaștem. Aserțiunea este valabilă și pentru carnea de tun adusă de prin stepele Asiei Centrale pe frontul din Ucraina.
În istorie avem exemplul civilizației antice distrusă din temelii de năvălirile barbarilor migratori, văzută aproape ca o extincție a culturii pentru mai bine de o mie de ani, până în perioada Renașterii. Cu toate acestea, Istoria are capacități uimitoare de regenerare. A început timid cu împământenirea barbarilor și cu preluarea obiceiurilor pașnice de la cei pe care-i luaseră sclavi. Un contraexemplu îl reprezintă rușii care au trecut prin România. Au plecat mai bogați cu câteva ceasuri și câteva deprinderi de prin casele pe care le-au rechiziționat, cum ar fi să folosească furculița și cuțitul. La ce le-au folosit? La ce le-a folosit marea cultură rusă oamenilor de rând? La nimic, pentru că au fost dați în urmă, ca limbile unui ceas, de un alt „Stalin” mai cu chelie.
În schimb, o lecție pilduitoare mi-o oferă ținutul de unde scriu aceste rânduri, fiind plecat în vacanță. Unii istorici consideră Malta drept punctul terminus al năvălirilor Vandalilor, după ce au trecut din Sicilia aflată la 80 km depărtare. După un timp care la scara istoriei nu înseamnă ceva, pe aceste meleaguri s-au stabilit cavalerii din Ordinul Ospitalierilor, cum mai sunt denumiți cavalerii de Malta. Rolul lor în cruciade, pe lângă cel pur războinic, era de a îngriji bătrânii și copiii, persoanele cu dizabilități și răniții, de a le alina suferințele. Au înființat așezăminte de caritate, spitale, adăposturi pentru pelerini. Și unii, și alții, au rămas în conștiința posterității prin etimologia unor substantive comune, fiind exponenți ai răului și ai binelui. Binele s-a dovedit însă a fi cel din urmă.
Cred că, în timp, se vor civiliza și teritoriile rămase înapoiate, procesul este ireversibil în ciuda opreliștilor ridicate de diverși dictatori care uită faptul că nu sunt veșnici. Acolo unde intră aerul civilizației și al traiului decent, cangrena terorismului e condamnată la rezecție. Îmi place să cred asta. Dar cine are răbdare să aștepte atât? Când să pun punctul final, tocmai ce am aflat despre un atac islamist la un liceu din Franța. Voilà!