Încep lucrările de modernizare a celui mai lung drum județean din Vâlcea!


Marcăm astăzi un moment istoric pentru județul Vâlcea: semnarea contractului de lucrări pentru modernizarea DJ 676, cel mai lung drum județean din Vâlcea.

Proiectul, care are o valoare totală de cca 71 milioane euro, presupune modernizarea DJ 676, din Vaideeni până în Bălcești (cca 74,5 km), dar și a 2,6 km din DJ 676 B, pe raza comunei Lădești.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt vâlcenii din cele 9 localități aflate pe traseul drumului: Vaideeni, Slătioara, Stroești, Copăceni, Lăpușata, Lădești, Roșiile, Tetoiu și Bălcești.

Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 48 de luni și vizează modernizarea a circa 77 km de drum, reabilitarea a 17 poduri, amenajarea a 173 de podețe tubulare, 3.770 de accesuri la proprietăți, 112,8 km de șanțuri și rigole, ziduri de sprijin, măsuri de siguranță rutieră și altele.

Sunt bucuros că semnăm contractul de lucrări (în valoare de cca 52,3 milioane euro) chiar de Ziua Națională a Tineretului, pentru că aceste investiții sunt și pentru tinerii din județul nostru.

Facem drumuri bune, spitale moderne și proiecte mari ca să-i încurajăm să rămână aici, să-și clădească viitorul acasă. Sau, pentru cei plecați, să le oferim motive reale să se întoarcă.

De acum începe greul. Le mulțumesc domnilor primari pentru prezența lor astăzi, dar si pentru colaborarea foarte bună. Sunt convins că împreună vom duce la bun sfârșit și acest proiect important pentru vâlceni.

Constantin Rădulescu
Președinte CJ Vâlcea