Incendiu cu pagube de 7.000 lei la Frânceşti


În data de 10 august, la ora 08:57, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară în localitatea Frânceşti. Până la stingerea incendiului, au ars: o bucătărie de vară, construită din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp, circa 600 kg de porumb şi s-au degradat un frigider şi un perete de la un adăpost de animale. A fost necesară şi intervenţia echipajului SMURD deoarece proprietara a suferit un atac de panică. Conform primelor estimări, valoarea pagubelor totalizează circa 7.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate aproximativ de 80.000 de lei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, se pare a fi neizolarea coşului pentru evacuarea fumului faţă de materialele combustibile (lemn).