Hai-hui prin „Oraşul Luminilor’’(IV)

La pas, pe Avenue Champs-Elysees

Aici, pe Avenue Champs-Elysees, în voiajul nostru turis­tic printr-un Paris fermecător şi ademenitor, trăim la tot pasul numai surprize plăcute. Cu acest episod, vom încheia „ca­pitolul Paris”, fiindcă deja ne-am mutat, să zic aşa, reşedinţa de vară… franceză. Acum ne aflăm undeva în centrul Fran­ţei, la 250 km sud de Paris, în capitala departamentului In­dre, oraşul Chateauroux. Azi, 8 iulie, când citiţi această corespondenţă, oraşul va găzdui finişul etapei a şaptea din TURUL CICLIST AL FRANŢEI, eveniment sportiv de mare anvergură, urmărit cu interes pe tot globul. Cara­va­na ciclistă şi-a început rulajul pe 2 iulie, marea cursă-2011 încheindu-se pe 24 iulie, pe Champs-Elysees, unul dintre cele mai mari bulevarde din lume, pe care noi îl străbatem la pas, notând  ce vedem în acest ultim episod despre Ora­şul Luminilor. În ediţia de luni a ziarului, veţi putea citi o cores­pondenţă, pe larg, despre Turul Franţei la Chateau­roux, unde primăria oraşului a mediatizat îndestul acest eveniment popular, pregătindu-se ca pentru o mare sărbătoare să primească sosirea bicicliştilor, amenajând în centrul urbei chiar o tribună oficială.

*

Cum scriam în episodul trecut, ca să ajungem pe Avenue Champs-Elysees, metroul ne-a lăsat la Arcul de Triumf, înălţat în cinstea izbânzilor războinice ale lui Napo­leon Bonaparte, mai cu seamă cea de la Austerlitz, din 1805. Pentru construcţia monumentului s-a lucrat vreo 30 de ani. Napoleon n-a apucat să-l vadă. El a murit, în exil, la 5 mai 1821, pe insula Sf. Elena, din Atlantic, aflată sub stă­pâ­nire britanică, unde a fost înmormântat fără onorurile care le-ar fi meritat. Dorinţa din testament de a-şi găsi odihna de veci undeva, pe malul Senei, nu i s-a respectat, guver­na­torul britanic hotărând să fie înhumat pe insulă. În 1840, Ludo­vic Filip obţine permisiunea de la britanici ca rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon să fie aduse în Franţa. Pe 15 decembrie, acelaşi an, fostului împărat i se organizează funeralii naţionale. Cortegiul funerar a trecut chiar pe sub Arcul de Triumf, comandat în 1806â de împărat, a străbătut Champs-Elysees îndreptându-se spre Place de la Concorde. A fost reînhumat în mormântul pregătit la Capela St. Jerome, ca, din 1861, trupul său să odihnească într-o criptă de sub Domul de Aur al Bisericii Domului.

S-au înregistrat pe Champs-Elysees, de-a lungul anilor, nenumărate parade militare notabile, marşuri triumfale cu treceri celebre pe sub Arc, precum cele rămase în istorie: la 6 august 1944, Divizia franceză 2 blindate, care participase la eliberarea Parisului, trece pe aici într-un marş al victoriei; la 29 august 1944, trece triumfal şi Divizia 28 infanterie americană, participantă la operaţiunea Overlord.  A existat şi un marş infam, la 14 iunie 1940, când trupele germane au sărbătorit căderea Franţei.

Cel mai prestigios bulevard din Paris, Champs-Elysees, se poate mândri cu faimoase magazine specializate, cine­ma­tografe, restaurante şi cafenele, cu locuinţe extra-luxoa­se, cu  o arhitectură în stil baroc (mai cu seamă cele dins­pre nord, cu expunere la soare), al căror chirii ating preţuri  exuberante (de la 1,1 la 1,5 milioane euro pe an, pentru 100 mp). Numai la Londra, pe Bond Street, mai sunt asemenea chirii, chiar şi mai mari. Intrăm în cel mai mare magazin spe­cializat în celebre parfumuri: SEPHORA. Un adevărat labi­rint în care sunt mii de  atracţii de mirosuri fine, dintre cele mai plăcute, pentru femei şi bărbaţi. La fiecare pas, în rafturi elegante, mărci de parfumuri dintre cele mai scumpe din lume: Givenchy, Lancome, Paco Rabanne, Lolita Ledmpicka, Mango, Chanel, Nina Ricci, Dior, Gap, Jean Paul Gaultier, Shiseido, Giorgio Armani, Van Cluf & Arpels, Caron ş.a.

Străbatem, la pas, de câteva ore, Avenue Champs-Elysees, repet cu plăcere, cel mai frumos bulevard din lume; de la Arcul de Triumf, din vest, înspre Obeliscul Luxor, din est. Parizieni, francezi, turişti de toate  culorile… Milioane! Dacă, prin absurd, aş avea puterea să opresc în loc, pentru o zi, această aglomeraţie imensă de oameni, n-aş avea timp să-i număr. Cred că în orice clipă pe marele bulevard se pe­rindă vreo două milioane de suflete. În partea de jos a ma­relui bulevard, o mare de verdeaţă şi alte nenumărate clădiri elegante. Totul e extraordinar de frumos! Bulevardul degajă oricărui turist o atmosferă unică. Iar turistul, repet, de oriun­de vine el, este o persoană interesantă, curioasă. Aleargă, mai cu seama vara, să înregistreze pe aparatul foto sau pe video, într-o zi lumină, cât mai multe amintiri pariziene. Măcar o noapte, dacă nu se grăbeşte să plece spre o altă oază de frumos şi dacă şi-a reţinut locuri din timp (chiar şi cu ajutorul internetului), orice turist curios şi dornic de surprize şi-o  poate petrece la Le Moulin Rouge.

*

E trecut de ora 20.00… Dintr-un difuzor stradal se pierd, în aerul serii, acordurile melodiei „’Les Champs-Elysees’’. Joe Dassin rămâne neîntrecut. Ne grăbim spre Montmartre, unde, pe un alt celebru bulevard parizian –  Clichy, în Place Blanche – se află legendarul cabaret Le Moulin Rouge, des­chis în 1889 (la 5 octombrie, anul acesta, aniversează 122 de ani!). Seară de seară, totul e fabulos aici: muzică originală, cântăreţi şi cântăreţe celebre, cancan franţuzesc, dar, fără îndoială, şi fete frumoase, printre cele mai frumoa­se din lume. Însă, despre surprizele dintr-o seară de la Moulin Rouge, la sosirea noastră în ţară, într-un reportaj special.

Nu pierdeţi ediţia de LUNI a ziarului: o pagină despre TURUL CICLIST AL FRANŢEI, o corespondenţă de la faţa lo­cului, cu imagini în premieră, precum şi o declaraţie a pri­marului oraşului Chateauroux, Jean-Francois MAYET, Sena­teur de L’Indra, în exclusivitate pentru „Curierul de Vâlcea”!