
Fârtat își prezintă bugetul pe 21 ianuarie
• proiectul bugetului local al orașului Horezu pe anul 2016, în dezbatere publică
Administrația publică din orașul Horezu, în temeiul legislației privind transparența decizională, a început o largă consultare cu cetățenii pe tema proiectului bugetului local pentru anul 2016. Întâlnirile au drept scop, atât informarea reciprocă administraţie-cetăţeni cât şi preluarea şi cuprinderea în agenda de lucru a primarului și consiliului local a problemelor şi propunerilor prezentate de membrii comunităţilor ce formează unitatea administrativ-teritorială, pentru anul 2016. Primarul orașului, Ilie Fârtat, a inițiat o campanie de dezbateri cu cetățenii orașului, acțiunea debutând cu cele trei întâlniri care au avut loc ieri, 10 ianuarie, în satele Tănăsești, Urșani și Ifrimești. Propunerile formulate de cetățenii celor trei comunități, precum și cele formulate de cetățenii celorlalte sate; Romanii de jos, Romanii de sus, Romanii de sus – Săliștea și Râmești la dezbaterile care vor avea loc în zilele următoare, vor fi analizate și prioritizate pentru cuprinderea lor în bugetul local al anului 2016. Acțiunea va continua cu o dezbatere publică ce va reuni toate comunitățile locale, ONG-urile și instituțiile care, într-un fel sau altul, depind sau au legătură cu bugetul local al UAT Horezu; învățământ, sănătate, cultură, evidența populației, serviciile publice etc. Dezbaterea va avea loc în ziua de 21 ianuarie 2016, orele 16,00 la Casa de cultură Horezu. Ședința de aprobare în consiliul local a bugetului pe anul 2016 va avea loc în ziua de 28 ianuarie a.c.