Eveniment editorial: „Răpirea sângerândă” de Ioan Barbu
(Editura Inspirescu, Satu Mare – 2016)
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, în colaborare cu Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, a organizat, recent, în Sala de conferințe, lansarea volumului de povestiri „Răpirea sângerândă” de Ioan Barbu, apărut la editura sătmăreană „Inspirescu”, în colecția Carte de proză scurtă.
Evenimentul editorial a reunit numeroși iubitori ai cărții, tineri și vârstnici. Despre volumul nou apărut a vorbit reputatul scriitor Doru Moțoc, care a subliniat, încă de la începutul alocuțiunii sale, că volumul de povestiri „Răpirea sângerândă” se citește cu plăcere estetică.
Valentin Mateescu
Redăm, în continuare, fragmente din prezentarea făcută cărții și autorului ei.
Ne doare Basarabia
Scriitorul Ioan Barbu este un generos, nu poate trăi de unul singur. Iată, la aniversarea „Curierului de Vâlcea” (26 de ani de la fondare) s-a gândit să ne facă un dar – și darul acesta este o carte. Se numește „Răpirea sângerândă”.
Istoria are jocurile și coincidențele ei. În aceste zile, când se discută atât de aprins despre Moldova de dincolo de Prut și despre câte se petrec acolo – scriitorul Ioan Barbu vine cu acest titlu de carte – „Răpirea sângerândă” – amintindu-ne de o rană care sângerează, într-adevăr. El simte tragedia Basarabiei ca pe o tragedie personală. Îl doare Basarabia în aceeași măsură ca și pe cei care provin de acolo, ca pe milioane de locuitori ai ei, dornici de a trăi într-o țară integrată Uniunii Europene. Basarabia nu este pentru noi doar o problemă politico-istorică. Este o problemă de viață.
Volumul cuprinde nouă povestiri, de facturi diverse, de tematici diverse, de dimensiuni diverse. Una dintre acestea, intitulată „Rugul”, se citește într-o anumită „cheie”. Cum s-ar zice este o povestire cu… cheie. Întâmplător, eu am cheia cu care pot s-o deschid, pentru că personajul pe care scriitorul îl numește Romulus a existat, a fost un foarte cunoscut gazetar de prin anii ’60. Am cunoscut odiseea romanului său „Ademenirea” pe care Ioan Barbu o narează în povestirea sa „Rugul”. Mulți ani, romanul „Ademenirea” n-a trecut de cenzura comunistă, fiind respins pe motive politice, iar după ce a trecut, în 1983, a fost imediat retras și topit, pentru că atingea un punct foarte sensibil – Ardealul în primii ani de după război. Autorul romanului a fost supus de autoritățile de-atunci unor persecuții fizice și morale, fiind astfel nevoit să părăsească țara. Ioan Barbu l-a întâlnit la New York, a scris la timpul acela un reportaj. Din reportajul său de atunci, acum s-a născut o proză. Nu e de mirare când secvențe ale realului întâlnim în prozele lui de ficțiune. Poate e și o măsură de siguranță, să-i zic așa. (…)
„Răpirea sângerândă” se citește cu foarte mare interes. Ea cuprinde povestiri care pun în evidență capacitatea de invenție a lui Ioan Barbu, cum este, de pildă, chiar în povestirea care dă titlul cărții. Este foarte interesantă încercarea autorului de a aduce în jurul aceleiași mese a acelor care au simțit unirea în suflet și au luptat pentru soarta Basarabiei. E foarte interesant procedeul autorului, pentru că rezultă o operă de ficțiune plecând de la realitate.
Pe prima copertă a cărții (realizată de prof. Emil Pădurețu) se află o reproducere după o grafică de Ary Murnu, luată din revista „Flacăra”, apărută cu peste un secol în urmă – 12 mai 1912. Este imaginea unui cazac sălbatic, cu cnutul/ biciul în mână, care ține strâns, aproape s-o sugrume, o frumoasă fată, care nu este altcineva decât personificarea Basarabiei, îngenunchiată, răpită, violată de sălbăticia celor din răsărit. Scriitorul Ioan Barbu se bate, prin cuvânt, ca lucrurile acestea să nu mai fie posibile. Pentru că, repet, îl doare Basarabia. Îl doare ca o rană personală.
Pe ultima copertă a cărții este reprodusă poezia „Ursul siberian” (1990), de Valeriu Matei, marele nostru prieten și oaspete al Vâlcii, un poet excelent, un mare, un foarte mare patriot și român adevărat.
Un cuvânt special despre Prefața cărții, semnată de conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, din Craiova, ca și despre Postfață, scrisă de Ion Nete, vâlcean de origine, din Pesceana, dar trăitor de câteva decenii la Miercurea Ciuc. Ambii, în analizele lor, reprezintă o neștirbită unitate, captivând prin sensul precis de analiză, prin puterea de observație a textului.
Doru MOȚOC