
DN 7A Petroşani – Vidra va intra în reabilitare
Conform informaţiilor pe care le are vicepreşedintele Romulus Bulacu (foto) de la Consiliul Judeţean, în primăvară vor începe lucrările de reabilitare a DN 7A Petroşani – Vidra. „Ştiu că se va relua modernizarea drumului de la Vidra la Petroşani, din punctul în care s-a lăsat în paragină de către firma Romstrade, intrată în insolvenţă. Este acel drum care trece prin Obârşie, pe la baza pârtiei de ski. Iarna, Transalpina este blocată, iar din sudul judeţului nu poţi ajunge la Vidra decât pe la Voineasa. Ardealul poate veni de la Petroşani, însă drumul este dezastruos. De 5 ani de zile, drumul a rămas neterminat. Avem promisiunea, existând şi finanţarea necesară de la BERD că, în vara aceasta, drumul se va reabilita”, a declarat „vicele” Bulacu.