
Deși e imposibil ocupând locul IV pe lista PNL, dacă ar ieși senator, Dediu ar schimba majoritatea legilor
Conștient că ocupând abia locul IV pentru Senat, din partea liberalilor, e imposibil să ajungă în Parlament, Alexandru Dediu și-a creionat, totuși, câteva lucruri unde ar „umbla”, vizată fiind, mai ales legislația țării. Din toate domeniile.
„Un proiect dorit ar viza schimbarea legislației care e făcută de oameni ce știu carte până la genunchiul broaștei. Avem oameni îndoielnici în Parlament. Eu m-am lovit de foarte multe probleme și știu că legislația trebuie schimbată. Există o lege prin care cei care au luat amenzi, dar nu au venituri, pot achita suma prestând muncă în folosul comunității. Oamenii nu au posibilități să achite amenzile, dar nici nu-i putem obliga să muncească. Nu se specifică în lege nicio sancțiune. Se spune doar că, după doi ani în care n-a muncit, putem apela la instanță. Avem sute de astfel de acțiuni, dar nici 5% nu și-au atins scopul. Legislația în vigoare pune angajații primăriilor pe drumuri, plus că se consumă foarte multă hârtie. Să nu mai punem la socoteală că și instanțele sunt încărcate. Secretarul primăriei a întocmit sute de astfel de docuemente; în Păușești-Măglași, sunt sute de astfel de cazuri”, a declarat primarul Alexandru Dediu.
De ce PNL?
A exclus PSD-ul, iar ALDE nu-i reprezenta idealurile, în timp ce-n familia liberalilor se simte bine. Ce spune Dediu despre alegerea făcută-n vară?
„Am ales PNL-ul pentru că aici sunt oameni serioși, au încredere în mine, iar făcând parte din echipă, aduc și eu un plus activității. Sunt la al treilea mandat ca primar. Am venit însă cu idei la fiecare întânire. Important e să facem treabă bună la alegerile din decembrie și sunt sigur că vom sta cel mai bine-n clasament”, a precizat Dediu.
Supărat sau nu pe Victor Popescu?
„Inițial, am fost candidatul pe locul II, dar Victor Popescu s-a dovedit mai bun. N-am de ce să mă supăr, doar este un coleg de-al meu. Sunt un om cu bun simț și voi face tot posibilul să ajut unde este nevoie. Oricum, în localitatea mea e o mândrie că particip, sunt trecut pe listă. Au fost unii supărați crezând că plec”, a mai declarat Alexandru Dediu, legat de poziția ocupată la parlamentare.
Dediu: „Se anunță o bătălie grea, iar PNL are prima șansă”
PSD are o listă surprinzătoare, apare Partidul Mișcarea Populară în bătălie și ALDE cu o fostă colegă a liberalilor, Iuliana Moise. Cum vede bătălia politică primarul localității Păușești-Măglași?
„Va fi o bătălie grea. Cred, totuși, că PNL pornește cu prima șansă. Nu spun că PSD n-are șanse, dar, încet, încet, și locuitorii Olteniei vor veni în număr mai mare la vot, vor ști cu cine să voteze. Au apărut și partidele mai mici, care vor rupe din voturi”, susține Dediu.
Guvernul Cioloș, susținut de liberali
Edilul localității cu aproape 5.000 de cetățeni are încredere mare în Guvernul Cioloș. Dediu este de părere că dacă Iohannis îl va învesti din nou pe Cioloș ca premier, România o va duce mai bine. În schimb, Dediu consideră că dacă, în iarnă, alegerile nu vor fi bine analizate de populație, o vom lua de la capăt cu greutățile.