De la dictatura proletariatului la cea a comerciantului
Pentru prima dată de la căderea Cortinei de Fier, odată cu războiul din Ucraina, este readusă în actualitate și dihotonimia între sistemul economic centralizat, bazat pe oligarhi care dau raportul comandantului suprem, și piața liberă unde un rol important îl au conglomeratele economice multinaționale. Nu-mi propun să divaghez pe teme de economie mondială, sunt alții mult mai în măsură să o facă. În schimb, mi se pare interesant să observăm cum se suprapun aceste concepte peste mentalul colectiv și cum evoluează în mentalitatea omului de rând. Avem cele două extreme: „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu” și „Occidentul și NATO ne-au salvat din ghearele Rusiei”, care-și găsesc corespondent în economie. Și ca să nu teoretizez prea mult și plictisitor, voi veni cu câteva exemple palpabile.
În vremea comunismului eram învățați că industria și agricultura sunt prințesele economiei, turismul și serviciile ‒ domnișoarele de onoare care le însoțesc la bal, în vreme ce comerțul și transporturile erau considerate cenușăresele care nu merită decât să li se dea acolo ceva, cât să trăiască, pentru că mai e nevoie de ele la munca de jos. Nici nu se găsea mare lucru în comerțul socialist. Cam asta era concepția și a supraviețuit mult timp după căderea comunismului. Îmi amintesc cum în anii ’90 exista o lege care limita adaosul comercial la 30%, o lege care favoriza comerțul de tip bazar. Nu te lăsa nici să mori, dar nici să te dezvolți. În transporturi, la fel, tarifele erau prestabilite la limita profitabilității.
Ei bine, capitalismul a venit cu o schimbare de paradigmă. Comerțul secondat de transporturi au devenit dintr-odată vedetele balului, frumoasele disprețuite care aduc cele mai mari câștiguri, pentru că, în lipsa lor, celelalte ramuri se învârt în gol, transformând economia funcțională într-una de stocuri. Mai mult decât atât, marile lanțuri comerciale au căpătat atâta putere încât îi impun producătorului prețul la care să-i vândă marfa, cu un mic profit cât să supraviețuiască, iar acesta tace chitic și acceptă pentru că nu are încotro. Comerțul online a dat o nouă dimensiune și un nou avânt acestei ramuri, de neconceput până atunci. E de ajuns să ne referim doar la criptomonede ca să ne dăm seama unde se învârt cei mai mulți bani.
Este o răsturnare de situație pe care mintea omenească, obișnuită cu o anumită mentalitate, mai greu o poate înțelege, la fel de greu cum probabil a înțeles și în sens invers, cu o sută de ani în urmă, dictatura proletariatului la putere. Dar este etic? Evident că nu este, cum nici îmbogățirea nu este etică, atâta vreme cât există oameni săraci. Pe de altă parte, moralitatea este a individului și nu a societății. În această capcană au intrat și mulți intelectuali din lumea liberă care au văzut în comunism o realitate mai bună. Îmi place mult comparația care aseamănă comunismul cu o fotografie de studio în care obiectele au ordinea lor prestabilită, proporțiile sunt alea care trebuie, tapetul zugrăvește o panoramă din natură care duce cu gândul la libertate, chiar și zâmbetul personajelor e bine dozat după cum regizorul-fotograf strigă „brânză”. Într-un fel îi înțeleg pe acești intelectuali care au fost seduși de o astfel de imagine, dar noi cei care am trăit în comunism și am beneficiat pe viu, fără anestezie, de „binefacerile” economiei centralizate, noi nu avem nicio scuză. Măcar acum, când mergem la hipermarket, găsim banane și portocale.