De 24 de ani, ni se cântă „Deşteaptă-te române!”
După ce anul trecut chinezii ne-au promis investiţii de 8,5 miliarde de euro, premierul a anunţat pentru 2014 o apropiere și de Kremlin. Cred că trebuie să redeclanşăm, să regândim o relaţie cu Rusia. (..) Să ai o relaţie mai pragmatică, în primul rând, economic, cu Rusia, în al doilea rând, sigur, politic, cred că e lucru care nu poate fi decât în beneficiul României, aşa cum sunt toate celelalte relaţii cu ţările din afara Uniunii Europene, a declarat premierul Ponta. În replică, Putin anunţa că Rusia se aşteaptă la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România, până la nivel umanitar: Suntem gata să lucrăm împreună pentru a aprofunda relaţiile politice, economice şi umanitare între Rusia şi România. Credeţi că Putin ne oferă vreun ac pentru zdrenţele noastre? Nu! Nu consider nici factibilă, nici oportună, nici convenientă prea multa apropriere şi servitute faţă de Rusia. Faţă de nicio putere. Tot noi vom ieşi cu rubaşca şifonată de la ruşi! Ca întotdeauna!
*
Primul pas spre relaţionare l-a făcut Andrei Gerea, noul ministru al economiei româneşti. Cu lecţia învăţată – sau nu? – a luat drumul Moscovei. Să sperăm că a revenit în Ţară cu ceva din moralitatea pe care Putin a instaurat-o în societate, în sănătate, învățământ şi politică, nu cu mostre din viclenia sa. Ruşii nu au D.I.I.C.O.T., D.N.A. sau ANI. Nu au sute de organisme şi instituţii-fantomă, care să lupte cu ilegalitatea şi corupţia ca la noi, fără să-i dea de capăt! Ei au o piesă valoroasă: generalul-colonel Raşid Gumarovici Nurgaliev, ministrul Poliţiei şi al Afacerilor Interne, fost KGB-ist, care a dat ordin ca toţi cei 1,4 milioane de poliţişti ruşi în frunte cu cei 340 de generali să treacă prin Comisia Specială de Reatestare ale. Nu ca la noi. În Rusia, cei care n-au fost în măsură să-şi justifice averea au rămas fără ea, considerându-se că a fost furată, iar ei au luat drumul coloniilor de muncă de pe lângă Cercul Polar. Trecând peste vizitele de faţadă, noi nu vom fi trataţi în veci drept colaboratori egali de către Ţar. Nu ştiu la ce s-ar putea referi o colaborare la nivel umanitar propusă de acesta, având în vedere faptul că Rusia nu prea are o reputaţie imaculată în domeniul drepturilor omului, existând o cazuistică de abuzuri grave, de la asasinatele în cazurile Politkovskaia, Magnitski, Litvinenko, până la procese politice, precum vestitul proces Hodorkovski.
*
Întorcându-ne la clasa politică românească, iată, sunt 24 de ani de când circulă pe contrasens, căutând disperată bani în buzunarele românilor săraci şi sătui să mai plătească pensii alimentare unor parlamentari şi guvernanţi risipitori şi corupţi. Nivelul de trai al românului nu va creşte decât atunci când corupţia va fi înmormântată sau măcar pusă după gratii, când statul va avea o nouă arhitectură, capabilă să stopeze accesul parveniţilor la robinetul banilor publici, când nu vom mai vedea în Guvern şi în Parlament faţa niciunui politician învârtit de 24 de ani, când la putere, când în opoziţie. La ce-i trebuie României atâtea ministere, organisme şi direcţii, un număr aşa de mare de politicieni şi partide hămesite după profituri necinstite, care cheltuiesc bugetul statului fără rost? Conform Legii finanţării partidelor politice, de la bugetul de stat este alocată lunar partidelor politice o sumă, calculată în funcţie de ponderea parlamentară a formaţiunilor politice. Partidele parlamentare au primit în luna ianuarie subvenţii de la buget de 455.180 de lei, cele mai mari sume fiind obţinute de P.S.D. şi P.N.L., respectiv peste jumătate din fondurile total alocate, conform unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente. E timpul să terminăm cu apucăturile clasei politice, să le destrămăm alianţele şi galeriile subterane! De 24 de ani ni se cântă „Deşteaptă-te române!”, dar mesajul ne-a intrat pe o ureche şi a ieşit pe cealaltă! Nu vă mai lăsaţi impresionaţi de pomenile electorale, oferite tot din banii contribuabilului român! Ei se înfruptă în voie din bucatele naţiunii, fără să dea ochii cu Pravilniceasca condică, sucită şi răsucită potrivit pohtelor, pentru a le acoperi faptele de corupţie şi machiavelismul!
www.agero-stuttgart.de