Se devansează europarlamentarele pentru luna mai


• nici de această dată, organizaţiile vâlcene ale PSD şi PNL nu pot propulsa pe cineva pe un loc cât de cât onorabil

Conform unei propuneri aprobată săptămâna trecută de reprezentanţii celor 27 state membre ale Uniunii Europene, alegerile europarlamentare din acest an ar putea avea loc în luna mai. Până săptămâna trecută, scrutinul european era programat în intervalul 5 – 8 iunie 2014, dar este posibil să fie devansat pentru 22 – 25 mai.

Ambasadorii celor 27 de state membre au ales să schimbe data alegerilor pentru a asigura condiţii optime scrutinului şi a consolida legitimitatea Parlamentului European. Decizia trebuie aprobată formal de guvernele europene, după consultări cu Parlamentul European. Mai trebuie spus că numărul europarlamentarilor va creşte la 766, după aderarea Croaţiei, pe 1 iulie.

În ce priveşte judeţul nostru, nici de această dată, nu vom avea aspiraţii  europene, urmând ca organizaţiile vâlcene ale PSD, PNL şi PDL să susţină candidaţi din alte judeţe. Chiar dacă au obţinut rezultate notabile la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, liderii judeţeni ai PSD şi PNL au o foarte slabă putere la nivel naţional, astfel că nu pot propulsa pe cineva de la Vâlcea pe un loc cât de cât onorabil pe lista pentru europarlamentare.