Coboară de la catedre în bănci


• luni, cadrele didactice susțin titularizarea

• 41 de posturi pe perioadă nedeterminată și 800 de dosare „în cursă”
Săptămâna viitoare debutează examenul de titularizare. Cadrele didactice coboară, astfel, de la catedre în bănci. Până-n prezent, au fost depuse 807 dosare, din care 726 au fost validate. În Vâlcea, au fost organizate trei centre de examinare, fiind vorba despre Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, Liceul Economic și Școala Gimnazială nr. 4. În cazul în care va fi nevoie de un al patrulea centru, acesta va fi la Liceul Energetic. La nivel de județ sunt dispuse 41 de posturi pe perioadă nedeterminată, iar pentru a trece cu brio examenul cadrul didactic trebuie să obțină note peste 7. Datele ne-au fost furnizate de Ion Gherghinaru, inspector șef IȘJ Vâlcea.