
Centrul Europe Direct Vâlcea a prezentat bilanţul pe 2014
• peste 11.000 de persoane s-au numărat printre beneficiarii serviciilor oferite de acest centru, numeroşi vâlceni interesându-se de locuri de muncă în Uniunea Europeană
La finalul săptămânii trecute, Centrul Europe Direct din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea a prezentat bilanţul pe anul 2014, precum şi lista cu obiectivele pentru anul curent. Încă de la bun început, trebuie spus că prin intermediul Centrului Europe Direct Vâlcea s-a dezvoltat un serviciu local care acordă sprijin informaţional comunităţii din judeţul nostru şi nu numai. Tipul de proiect este unul de informare şi comunicare europeană, iar finanţatori sunt Comisia Europeană (20.000 de euro) şi Consiliul Judeţean Vâlcea (5.000 de euro). Câteva dintre misiunile acestui centru ar fi: dialog şi dezbatere la nivel local/judeţean, informare (prim punct de acces către UE), asistenţă pentru reprezentanţa Comunităţii Europene din România.
Revenind la bilanţul pe anul 2014, trebuie spus că oamenii care se ocupă de buna funcţionare a acestui centru se pot mândri cu rezultate deosebite. Numărul total al celor care au utilizat Centrul ED în anul 2014 este unul impresionant: 11.450 de persoane! De asemenea, tot anul trecut, la Centrul Europe Direct au fost primite 4.985 de solicitări de informaţii, iar site-ul propriu a avut 4.029 vizite. Numărul evenimentelor organizate a fost de 89. Asta înseamnă că, în medie, la fiecare două săptămâni, aici au fost organizate cel puţin trei evenimente. Şi numărul participanţilor a fost unul pe măsura eforturilor depuse de organizatori, acesta ridicându-se la 2.436. Ar mai fi de adăugat faptul că numeroase persoane care au apelat la serviciile Centrului din Râmnicu Vâlcea s-au interesat de posibilitatea de a găsi un loc de muncă în state din Vestul Europei.
Ce îşi propune Europe Direct în 2015
Chiar dacă anul 2014 a fost unul foarte reuşit, reprezentanţii Europe Direct au obiective ambiţioase şi doresc ca activităţile desfăşurate în acest an să fie mai multe şi mai variate. În rândurile de mai jos vom prezenta obiectivele principale pe care ED Vâlcea şi le propune în 2015, grupate pe diferite categorii.
Priorităţi de comunicare: 2015 – Anul european pentru dezvoltare, Competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă în Europa, Europa în slujba cetăţenilor, Rolul Europei la nivel mondial.
Evenimente pentru Public-ţintă specific:
Activitatea 1 – „Ca să fii competitiv, trebuie să fii creativ – O Europă creativă” – cursuri practice – grup-țintă liceeni;
Activitatea 2 – „Europa 2015 și contextul internațional” – training – grup-țintă jurnaliști;
Activitatea 3 – „EUROPE DIRECT Summer School – 2015 – Anul European pentru Dezvoltare” – școală de vară – grup – țintă elevi şi studenți;
Activitatea 4 – „Prin comunicare către leadership” – tabără tematică pentru voluntarii ED Vâlcea;
Activitatea 5 – „Al treilea sector” – dezbatere despre economia socială ca alternativă pentru ocuparea forței de muncă – grup-țintă ONG-uri;
Activitatea 6 – „Atelier EUROPA” – program de vacanță – grup-țintă elevi gimnaziu;
Activitatea 7 – „Ora ta de informare”;
Activitatea 8 – „For us, for Europe” – cursuri de dezvoltare personală pentru tineri.
Evenimente pentru Publicul larg:
Activitatea 1 – „ED în sprijinul comunității” – evenimente ad-hoc la cererea comunității locale;
Activitatea 2 – „9 Mai – e și ziua ta…” – concurs de cultură generală și alte evenimente;
Activitatea 3 – „Europe Direct schimbă vieți” – eveniment de aniversare a 10 ani de informare europeană în Biblioteca Județeană Vâlcea.
Evenimente pentru jurnalişti: conferinţe de presă; training pentru jurnaliști; curs „Managementul proiectelor cu finanțare”; participarea la orice eveniment de comunicare europeană; parteneriate punctuale pentru cele mai importante activități ale Centrului adresate publicului larg.
Informaţiile prezentate mai sus ne-au fost oferite de Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu-Manolescu, consilieri de comunicare ai Centrului Europe Direct Vâlcea.